2.2 C
București
duminică, 5 ianuarie 2025
AcasăSpecial"Sonde" private la Poarta Alba

„Sonde” private la Poarta Alba

Hotii de benzina actioneaza ziua in amiaza mare. Oricine trece pe soseaua care traverseaza localitatea Poarta Alba poate observa zeci de oameni care scot, fara frica, benzina sau motorina din conducte. De ani de zile, nimeni nu ii opreste pe acesti infractori, care, pe langa pierderile produse transportatorilor, produc un adevarat dezastru asupra mediului inconjurator.

La cativa zeci de kilometri de Constanta s-a format un adevarat paradis al hotilor de combustibili. Dupa ce bandele organizate au dat cateva tunuri grele si au perforat magistrala de transport cu zeci de instalatii artizanale, acestea au ramas acum in grija localnicilor. Astfel, peste noapte, mai multe familii au pus pe picioare o adevarata afacere de distributie a produselor petroliere. La o simpla trecere cu masina prin localitate, lucru care nu dureaza mai mult de cateva minute, este imposibil sa nu observi persoane care se plimba in voie cu bidoanele in mana sau soferi care isi refac stocul de benzina. Cu toate ca benzina este foarte proasta, avand in vedere ca este colectata din gropile in care au fost montate instalatiile artizanale, cumparatorii sunt atrasi de preturile avantajoase.

Profit neimpozabil

Pentru oricare dintre benzinari, o zi de munca este echivalenta cu… o luna pentru un om obisnuit. Astfel, acesta poate sustrage o suta de litri de combustibil, care este comercializat, pe piata neagra, cu 25.000 de lei/litru, adica cu aproximativ 10.000 de lei sub pretul de la pompa. Amatorii de chilipiruri platesc, mai ales ca, in cele mai multe cazuri, combustibilii sunt de calitate. Se intampla uneori insa ca benzina sau motorina sa fie indoite cu apa sau noroi, ceea ce inseamna pentru cumparatorul de ocazie mai mult bataie de cap. Insa, cu toatea acestea, ei nu duc lipsa de clienti. Hotul ramane cu profitul, soferul – cu paguba.

Dezastru ecologic

Pe langa prejudiciul imens adus firmelor transportatoare, hotii de combustibil distrug in fiecare luna sute de metri patrati de teren agricol. Mai mult de atat, in doar cateva luni, Canalul Poarta Alba-Midia-Navodari a fost inchis traficului de doua ori in cateva zile. Astfel, la data de 1 noiembrie 2005, Directia Apele Romane a fost sesizata ca s-a produs o poluare accidentala pe Canalul Poarta Alba-Midia-Navodari, ca urmare a unei incercari de furt la conducta de transport titei ce apartine SC „Petromar” SA. In urma acestui incident s-au scurs aproape trei metri cubi de titei, din care peste jumatate a ajuns in apele canalului, in zona kilometrului 23. In locul infiltratiilor, solul a fost afectat pe o suprafata de peste 2.000 de metri patrati. Reprezentantii Administratiei Canalelor Navigabile au intervenit imediat pentru limitarea efectelor poluarii, insa pentru efectuarea lucrarilor circulatia navelor pe canal a fost intrerupta. Traficul a fost blocat pentru a doua oara la data de 8 februarie a.c., in zona kilometrului 7. Autoritatile portuare au mentionat ca pentru o zi de restrictionare a circulatiei operatorii portuari pierd sume de cateva zeci de mii de euro. In acelasi timp, terenul afectat devine impracticabil pentru agricultura pentru o perioada de aproape sapte ani.

Cele mai citite

Ajunul Bobotezei: Tradiții și superstiții pentru noroc și dragoste

Fetele tinere și necăsătorite, în special, urmează ritualuri pentru a-și afla ursitul Ziua de 5 ianuarie, Ajunul Bobotezei, aduce cu sine o serie de tradiții...

Donald Trump s-a întâlnit cu premierul italian Giorgia Meloni: „O femeie fantastică”

Giorgia Meloni, premierul Italiei, a avut sâmbătă o vizită surpriză la clubul de golf Mar-a-Lago din Florida, unde a fost întâmpinată de Donald Trump,...

Sănătatea intestinală la superlativ: Mihaela Bilic dezvăluie secretul

Bilic recomandă consumul regulat al unui acid gras, care susține sănătatea mucoasei intestinale În sezonul rece, nutriționistul Mihaela Bilic atrage atenția asupra importanței sănătății intestinale...
Ultima oră
Pe aceeași temă