Persoanele fara serviciu, dar interesate de posibilitatea obtinerii unei calificari in domeniul orientarii turistice, vor avea ocazia sa profite de una dintre ultimele oferte ale Agentiei Judetene pentru Ocupare si Formare in Munca (AJOFM) Sibiu. Reprezentantii institutiei au anuntat ca in perioada urmatoare somerii aflati in evidentele institutiilor de profil se vor putea inscrie la cursurile de calificare ca ghid turistic pentru judet.
„AJOFM va organiza in luna mai un curs de calificare in meseria de agent de turism-ghid pentru persoanele cu studii medii si superioare aflate in somaj, pentru a veni, astfel, in intampinarea manifestarilor ce vor avea loc in anul 2007, cand Sibiul va detine titlul de capitala culturala europeana”, a declarat seful Biroului Formare Profesionala din cadrul AJOFM Sibiu, Ioan Sarbu.
Nu doar institutia de protectie sociala sibiana este interesata de acest domeniu, pe fondul cresterii sensibile a somajului in judetul Sibiu (circa 10 la suta), ci si unitati de invatamant din domeniul privat, asa cum este Universitatea „Alma Mater”. Conducerea institutiei de studii superioare a reusit sa obtina un parteneriat cu Primaria Sibiu in domeniul specializarii ghizilor turistici pentru municipiu, insa oferta este una destul de costisitoare.
Reprezentantii administratiei locale au stabilit ca e nevoie de 57 de ghizi turistici, dar candidatii vor avea de achitat suma de 1.200 RON, in noua rate, pentru obtinerea acestei specializari la „Alma Mater”. Cursurile se vor desfasura in perioada aprilie 2007 – ianuarie 2007.