6.8 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialSite pentru donatorii de sânge

Site pentru donatorii de sânge

Pacienţii aflaţi în situaţii disperate vor putea cere ajutor şi prin intermediul unui portal specializat.

Un site pe care se pot înscrie, gratuit, cei care vor să doneze sânge a fost lansat marţi la Bistriţa. De pe aceeaşi pagină de internet vor putea fi obţinute informaţii despre medici şi spi-tale. Ideea de lansare a site-ului www.donatorionline.ro îi aparţine lui Titus Banc din Bistriţa, care a investit în portal după ce, în urmă cu două luni, într-un spital din Cluj în care era internat tatăl său i s-a spus că, în cazul în care nu „face rost” de sânge în 50 de minute, pacientul va muri. „Era o zi de sâmbătă şi, peste tot pe unde am sunat, am aflat că centrele de transfuzii sanguine nu lucrează în week-end. Nu am ştiut ce să fac. Eram disperat, ştiind că viaţa tatălui meu depinde de viteza cu care voi face eu rost de sânge. Din fericire, am găsit, cu ajutorul unui prieten, dar m-am gândit la cei care poate că nu au prieteni la fel de buni ca mine şi se vor afla în situaţii similare”, a spus Banc.

„Am fost foarte dezamăgit de spitalele în care a stat tatăl meu. Am fost obligat să plătesc fiecare infirmieră dacă am vrut ca el să aibă lenjerie curată. Pentru fiecare cearşaf schimbat a trebuit să bag bani în buzunarul unei infirmiere. Nu înţeleg de ce lumea nu vorbeşte despre acest lucru”, a mai spus Banc. 

Cele mai citite

ROBOR la 3 luni crește la 5,58%, marcând o nouă tendință pe piața dobânzilor

Indicele ROBOR la 3 luni, utilizat pentru calculul dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de mai 2019 și la creditele curente ale...

Economia României accelerează în T3, dar rămâne sub așteptări: PIB-ul crește cu 1,1%

Economia românească a înregistrat o creștere de 1,1% în trimestrul al treilea al anului 2024, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS)....

ROBOR la 3 luni crește la 5,58%, marcând o nouă tendință pe piața dobânzilor

Indicele ROBOR la 3 luni, utilizat pentru calculul dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de mai 2019 și la creditele curente ale...
Ultima oră
Pe aceeași temă