Sibienii care şi-au abandonat vechile maşini pe domeniul public şi nu le ridică după ce sunt somaţi vor plăti amenzi între 1000 şi 200 de lei, pe lângă taxele de transport şi valorificare. Administraţia locală a ridicat până acum 25 de maşini, care vor fi vândute ca fier vechi şi vizează alţi 190 de proprietari care şi-au abandonat rablele pe domeniul public. Toţi aceşti proprietari au fost somaţi dar nu au ridicat maşinile.
Sute de maşini abandonate
În total, Primăria a identificat de la începutul anului 521 de maşini abandonate în Sibiu. În 2009, de exemplu, au fost identificate 819 maşini, iar 773 de proprietari şi le-au ridicat. În Sibiu există în prezent aproximativ 7.000 de locuri de parcare care au fost recent amenajate sau reamenajate. Maşinile abandonate au fost identificate atât în locuri de parcare, dar şi pe zone verzi sau trotuare. „Cetăţenii trebuie să conştientizeze faptul că există alternative pentru depozitarea sau valorificarea acestor autovehicule. Acestea sunt o problemă reală, fie pentru că încurcă traficul, fie pentru că ocupă locuri de parcare pentru care cererea este şi aşa foarte mare”, a declarat primarul Klaus Iohannis. Somaţiile sunt lipite pe geamurile maşinilor abandonate. Proprietarul are termen 10 zile să o ridice. Dacă nu a ridicat maşina în acest termen va primi o somaţie la domiciliu care are termen cinci zile. După aceste 15 zile, proprietarul va fi amendat.