Campionatul Naţional de Raliuri a ajuns la etapa a patra a sezonului, una care va avea loc la Cluj-Napoca, de mâine şi până sâmbătă. Denumirea de „Raliul Clu-jului” a fost reînlocuită cu „Transilvania Rally” după câţiva ani de absenţă, tocmai pentru a readuce publicul în prim planul competiţiei automobilistice din Ardeal. O echipă întreagă, în frunte chiar cu pilotul de la Napoca Rally Academy, Bogdan Marişca, a pus la punct un program special pe parcursul a trei zile, din care primele două vor pune cel mai mare accent pe spectacolul oferit publicului. Mâine seară, la ora 20:00, raliul va debuta cu prezentarea echipelor în Piaţa Unirii, iar vineri seară va fi organizată o dublă probă specială pe dealul Făget. Prima dată ea va fi parcursă pe lumină naturală, iar a doua oară plecarea va avea loc după ora 22:00, pentru o probă exclusiv nocturnă, o nouă premieră la raliul clujean ce va fi gustată pe deplin de către spectatori. Aceştia se vor afla în centrul atenţiei şi între aceste două treceri prin Făget, pentru că în jurul orei 20:00 va fi organizată o „superspecială”, în lungime de 1,2 kilometri, chiar în Piaţa Unirii din centrul oraşului. „Avem o prezentare a maşinilor de concurs, a piloţilor, a partenerilor şi câteva surprize joi seara, în Piaţa Unirii şi avem o zi de vineri absolut nouă şi, spun eu, foarte interesantă ca şi configuraţie, cu o primă probă mixtă, în premieră absolută în România. Este un mix între <> Făget, proba cea mai gustată de clujeni în raliurile anilor ‚70-’80 şi <> din raliurile de macadam. Mai mult, această probă se va face de două ori, la un interval de o oră şi jumătate, cea de-a doua trecere fiind pe noapte, o alta premieră pentru acest raliu”, a declarat cel mai cunoscut pilot clu-jean, Bogdan Marişca, aflat doar pe locul 10 în acest sezon după primele trei etape disputate.
Sâmbătă, ziua decisivă
Lider în acest clasament este campionul naţional en-titre, Valentin Porcişteanu, care a câştigat primele două raliuri şi este principalul favorit la victorie şi la etapa clujeană, una care, cu excepţia probei din Făget, va avea loc în totalitate pe asfalt. După cele două zile destinate mai mult show-ului, lucrurile serioase vor avea loc sâmbătă, atunci când pe cele 50 de echipaje înscrise le aşteaptă 107,2 kilometri împărţiţi în şapte probe speciale. „Sâmbătă intrăm în <> sportivă a competiţiei, cu deja clasica Tarniţa, cu start de pe al treilea baraj şi sosirea sus în Mărişel, o probă foarte tehnică, binecunoscută. Urmează o probă complet nouă, Călăţele, cu startul din Dealu Negru şi stopul la intrarea în Călăţele, o probă de aproape 9 kilometri desfăşurată în totalitate în coborâre! O probă rapidă, pe un asfalt denivelat, în care tupeul pilotului va face diferenţa! După care va veni, din punctul meu de vedere, proba de asfalt regină a cam-pionatului, Dângăul în coborâre! Rapid, tehnic, îngust, înşelător, cu variaţii de aderenţă, toate ingredientele care îi stau bine unei «regine» a probelor”, a carac-terizat Marişca probele care vor desemna câştigătorul Transilvania Rally.
Premiere cu „sistem”
Transilvania Rally Show se va încheia sâmbătă seara în parcarea centrului comercial Polus Center, acolo unde va avea loc ultima superspecială a raliului, cu şanse slabe de a mai schimba, însă, ceva în clasamentul general. După aproximativ două ore va fi programată festivitatea de premiere, iar câştigătorii vor primi cupele şi diplomele pe acordurile muzicale ale trupei Sistem. În total, Transilvania Rally are programate 10 probe speciale, în lungime de 124,2 kilometri, iar întregul traseu clujean are o distanţă de 437,8 kilometri.