Lucrările de construcţie a trei campusuri şcolare din judeţul Tulcea începute în urmă cu aproape şapte ani vor fi reluate anul acesta, potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ). Inspectorul general al IŞJ, Dumitru Damian, a declarat pentru Agerpres că fondurile pentru finalizarea lucrărilor demarate pentru realizarea campusurilor din Tulcea, Topolog şi Sulina vor fi alocate de Ministerul Educaţiei Naţionale, existând posibilitatea ca doar două dintre cele trei investiţii să fie finalizate.
„Vom vedea cum vor aprecia şi alţi factori de decizie dacă lucrările începute la campusul din Sulina vor continua, pentru că acolo s-a plătit doar studiul de fezabilitate şi s-a săpat o groapă care s-a acoperit între timp”, a menţionat luni Dumitru Damian. El a spus că ministerul de resort a alocat deja câte un milion de lei pentru construirea în acest an a trei grădiniţe în comunele Murighiol, Valea Nucarilor şi Frecăţei, aceste unităţi urmând să aibă câte două săli de clasă. De asemenea, potrivit lui Dumitru Damian, în judeţ vor mai fi construite începând din acest an alte patru grădiniţe cu câte patru sau şase săli de clasă.
În anul 2007, Guvernul a aprobat un Memorandum privind construcţia şi reabilitarea de campusuri şcolare, programul, parte a procesului de reformă în învăţământul preuniversitar, vizând asigurarea condiţiilor corespunzătoare unui învăţământ competitiv şi în acord cu exigenţele Uniunii Europene. Într-o primă etapă, potrivit ministrului Educaţiei de la acea vreme, Mihail Hărdău, în program au fost cuprinse 84 de campusuri şcolare, printre care trei în judeţul Tulcea, suma alocată în 2007 pentru punerea în practică a programului fiind de 86 de milioane de euro.