6.7 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialSe ascute lupta pentru controlul Deltei

Se ascute lupta pentru controlul Deltei

Ministrul Borbely l-a acuzat pe guvernatorul Baboianu că perpetueazăhaosul, în Deltă. „Dacă într-o lună guvernatorul Baboianu nu va impune aplicarea prevederilor din noua lege prin elaborarea şi adoptarea actelor normative subsecvente şi nu va pune piciorul în prag în privinţa protejării biodiversităţii din Deltă, mai ales a resurselor piscicole, voi lua măsuri drastice.

Nu exclud demiterea guvernatorului Baboianu. Eu sunt dispus să acord tot sprijinul pentru întărirea instituţională a ARBDD, dar acest lucru nu se poate face decât cu un guvernator puternic. Legea nouă a ARBDD sporeşte prerogativele guvernatorului, nu-i rămâne domnului Baboianu decât să se folosească de aceste prevederi legale”, a spus ministrul Borbely.

Tunurile pe guvernator

Criticile ministrului la adresa Baboianu vin la câteva zile după ce Victor Tarhon, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea şi vicepreşedinte al PDL, le-a solicitat ministrului Mediului şi premierului Boc să-l demită pe guvernatorul Deltei.

Solicitarea nu a fost pusă în practică, deocamdată, de ministrul Mediului. Acesta i-a dat însă un ultimatum lui Baboianu. Supărarea lui Tarhon nu este motivată de haosul din Deltă, care este real, ci de afectarea intereselor financiare al instituţiei conduse de liderul PDL.

Baboianu este acuzat că ar fi contribuit, împreună cu Sulfina Barbu, la eliminarea atribuţiilor CJ Tulcea de a încasa taxe de acces în Deltă în valoare de aproximativ 10 milioane euro pe an, bani ce au fost alocaţi, conform noii legi, primăriilor din zonă.

Ţap ispăşitor pentru braconaj

Borbely îl acuză pe guvernatorul ARBDD că nu este capabil să ţină sub control braconajul piscicol. Ministrul i-a cerut lui Baboianu să elimine într-o lună scurgerea peştelui din Deltă pe piaţa neagră, ceea ce este imposibil de realizat.

Borbely spune că-l va sprijini pe guvernator promiţându-i că „în două săptămâni, combaterea braconajului piscicol din Deltă va fi luată de la cele şase instituţii ale statului care au acum atribuţii în acest sens, care sunt ineficiente, şi va fi preluată de un corp puternic de inspecţie şi pază care se va înfiinţa la ARBDD”.

SOLUŢIE

Întărirea regulilor fiscale

Localnicii din Deltă spun că întărirea pazei în rezervaţie nu este suficientă pentru combaterea braconajului piscicol.

„Este o aberaţie să crezi că ARBDD va putea să monitorizeze fiecare braconier din Deltă. Problema nu este doar controlul ecologic, ci, mai ales, lipsa unor reguli fiscale eficiente privind circuitul peştelui din sculele pescarilor până în magazin. Atât timp cât fiscalizarea peştelui este facultativă şi nepedepsită, piaţa neagră va funcţiona indiferent câţi controlori antibraconaj vor fi”, declară Valeriu Sidorencu, primarul comunei Sf. Gheorghe.

Cele mai citite

Spectacol cosmic: O sondă NASA va survola Soarele, în Ajun de Crăciun, la o distanță record

Această apropiere extraordinară de Soare face parte din misiunea sondei de a studia atmosfera solară Sonda spațială Parker, dezvoltată de NASA, atinge pe 24 decembrie,...

Sophie Hediger a decedat într-o avalanșă în stațiunea montană Arosa

Sophie Hediger, snowboardistă olimpică din Elveția, a decedat într-o avalanșă în stațiunea montană Arosa, la doar 26 de ani. Sophie Hediger a decedat Sophie Hediger a...

PSD pregătește schimbarea la conducerea ANS. Thomas Moldovan, în locul Elisabetei Lipă

Elisabeta Lipă nu mai poate conduce Agenția Națională pentru Sport, după ce a fost aleasă deputat, iar PSD îl pregătește pe Thomas Moldovan, fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă