» Scoli generale, scoli de arte si meserii, si chiar gradinite au ajuns sa reprezinte o amenintare pentru viata elevilor.
» Instalatiile de incalzire din institutiile de invatamant au fost inchise de inspectorii de specialitate.
Inspectorii din cadrul Inspectiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune si Instalatiilor de Ridicat (ISCIR) Constanta in parteneriat cu Inspectoratul Judetean scolar (ISJ) Constanta au efectuat, in ultimele sase luni, o actiune menita sa identifice toate unitatile scolare atat din Constanta si Tulcea care nu detin autorizatie de functionare pentru instalatiile de incalzit. Din momentul in care cele doua institutii au inceput controlul pe teren, au inceput sa iasa la iveala probleme mai grave decat cele legate de starea salilor de curs. Raportul provizoriu intocmit de ISCIR si ISJ arata ca 23 de cazane de la scoli si gradinite, din 141 controlate, au fost inchise, pentru ca reprezentau un perciol pentru elevi. In cele mai multe cazuri, directorii scolilor cu instalatiile "ilegale" au ridicat neputinciosi din umeri in momentul in care inspectorii din cadrul ISCIR le-au solicitat documentele care sa ateste provenienta cazanelor.
"Ne-au spus ca au pierdut actele sau ca pur si simplu le-au aruncat. S-au gandit ca nu-i mai controleaza nimeni. Gresit. Pentru a primi aviz de la noi, directorii scolilor cu instalatiile inchise au de urmat doua cai: ori solicita societatii comerciale documentele instalatiei respective, ori achizitioneaza alte aparate. In cazul unitatilor de invatamant din mediul rural lucrurile sunt mai complicate: cazanele pot avea si zeci de ani vechime. Cei care nu se supun regulilor noastre sunt pasibili de dosar penal", au mai completat inspectorii ISCIR.
» Fara iesire
Se pare ca anumiti reprezentanti ai primariilor din judetul Constanta nu au tinut cont de spusele inspectorilor si au continuat sa incalzeasca elevii "ilegal". Cel mai elocvent exemplu sunt minorii ce urmeaza cursurile scolilor din si aferente localitatii Ostrov: scoala de Arte si Meserii "Galita", scoala "Garlita" si scoala Generala din Amalau. Viceprimarul localitatii Ostrov, Niculae Dragomir, spune ca daca ar fi respectat hotararea inspectorilor ISCIR, foarte multi copii ar fi inghetat de frig in clase. Tot Dragomir mai mentioneaza ca toate cazanele gasite in neregula au acum documentele necesare obtinerii avizelor de functionare.