Directorul Directiei Administratia Pietelor si Targurilor Braila va fi schimbat din functie, din dispozitia primarului municipiului, Constantin Cibu.
Edilul-sef a declarat ca a luat aceasta decizie pe motiv ca Simona Draghincescu nu a respectat hotararile Consililui Local si nici pe cele ale primarului. "Saptamana asta sau cealalta voi da dispozitiile necesare numirii unui interimar la DAPT, pana la organizarea unui concurs. Dupa cum stiti, directia se va transforma in serviciu, asa ca postul de sef serviciu trebuie ocupat prin concurs. Desi actualul director, Simona Draghincescu, ar fi putut ramane interimar, nu se va intampla acest lucru, pentru ca ea nu poate respecta deciziile CLM si nici pe cele ale primarului".
Cat despre transformarea DAPT in serviciu, primarul a precizat ca aceasta hotarare a CLM Braila va fi pusa in aplicare, intrucat contestatia depusa de Directorul DAPT a fost respinsa de instanta pe data de 13 martie a.c.
Simona Draghincescu si-a exprimat in repetate randuri convingerea ca legislatia cu privire la transformarea unor directii in servicii publice nu se aplica si in cazul DAPT si ca, de fapt, la mijloc este doar o manevra politica a primarului, care doreste sa o inlature din functie prin schimbarea statutului institutiei si, implicit, organizarea unui nou concurs pentru ocuparea postului de director.