Angajaţii de la Oil Terminal şi Administraţia Porturilor Maritime, societăţi aflate în subordinea Ministerului Economiei, respectiv Ministerului Transporturilor, protestează împotriva conducerilor. Circa 150 de sindicalişti s-au adunat ieri în port, în faţa sediului Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, nemulţumiţi că directorul general, Aurel Popa, a reintrodus taxa de acces pentru autoturisme, în cuantum de 200 de lei pe an.
„Această taxă care se ridică la valoarea de 200 de lei este insuportabilă pentru lucrătorii portuari. Am cerut în repetate rânduri retragerea acestei taxe deoarece încalcă o hotărâre a justiţiei”, a precizat Petre Costel, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare. Alte nemulţumiri se referă la faptul că directorul a schimbat programul de lucru în CNAPMC, de la 9.00 la 17.15, în loc de 8-16, dar şi de faptul că salariaţii nu au beneficiat de cota-parte din profitul realizat de companie, care se ridică, potrivit lor, la aproape zece milioane de euro. Petre Costel a precizat că protestele au fost autorizate până pe 31 martie, între orele 8 şi 18, dar că vor continua până când Aurel Popa îşi va da demisia.
„Dacă nu îşi dă demisia pe 31 martie, cerem până la 1 iunie. Trebuie să plece Popa. Pe unde a condus, a fost dat afară. Cerem AGA să-l destituie”, a conchis liderul FNSP. Costel a precizat şi că Popa doreşte modificarea statutului companiei, ca să poată rămâne în funcţie încă patru ani. La CNAPMC, salariul mediu brut, inclusiv sporurile, depăşeşte 4.000 de lei.
Probleme sunt şi la Oil Terminal. Câteva sute de salariaţi au intrat ieri dimineaţă în grevă generală, nemulţumiţi că nu au primit majorarea de 3,5% la salariu, ci doar 2%. Încă de la primele ore ale dimineţii, oamenii au întrerupt activitatea la toate punctele de lucru deţinute de societate, iar timp de două ore au mărşăluit în faţa sediului principal al companiei pentru a-şi face cunoscute nemulţumirile. Pentru că directorul general Silviu Wagner era plecat cu treburi la Ministerul Economiei, angajaţii au stat în faţa clădirii mai puţin timp decât îşi programaseră, însă au decis să protesteze în fiecare zi, până când vor obţine ceea ce-i interesează. Pe lângă ei, şi-au făcut apariţia şi sindicalişti de la CNS Cartel Alfa, dar şi alte firme din ţară.
„În fiecare zi ne vor susţine şi alte sindicate”, a declarat liderul de sindicat Gheorghe Aurel. Manifestanţii au spus că nu sunt de acord cu propunerea patronatului, care le-a acordat o mărire de doar 1,5% şi nu 3,5% cum vor ei. „Societatea noastră se cheamă acum Oil Terminal+2%. Aşa scrie pe banner-ul de pe faţada clădirii. De ce protestăm? După ce în decembrie nu ni s-a acordat prima de Crăciun, pentru prima dată în ultimii 21 de ani, a venit problema negocierii salariilor. Doar după ce am fost la ministrul Economiei, conducerea s-a catadicsit să ne bage-n seamă. Mai mult decât atât, trebuie să ţinem cont că din data de 15 februarie salariaţii noştri lucrează în program redus, ceea ce înseamnă o pierdere de 25%-35% pentru fiecare angajat în parte. Considerăm că actualul director nu este capabil să ne conducă şi vrem un manager adevărat care să aducă societatea acolo unde trebuie”, a mai spus liderul de sindicat. Ca şi el, nici alţi lucrători nu sunt de acord cu restrângerea activităţii. „Munca noastră se desfăşoară în general pe rampe, pe rezervoare, motiv pentru care, în această perioadă este chiar nevoie de cât mai mulţi oameni”, au spus ei. De precizat că ieri dimineaţă au întrerupt lucrul în jur de 750 de persoane, ei asigurând pe timpul grevei doar manevrele de urgenţă şi de securitate.