14 asociaţii de revoluţionari din întreaga ţară au cerut printr-o adresă Consiliului Superior al Magistraturii, judecarea în regim de urgenţă a procesului primarului Gheorghe Falcă. Sesizarea CSM a avut loc în urma unei hotărâri a Asociaţiei 21 Decembrie 1989 Arad, adoptată în data de 21 martie 2012. „În conformitate cu unul dintre principiile de bază ale procesului penal, solicităm judecarea cu celeritate, în vederea finalizării şi soluţionării cauzei ce face obiectul Dosarului nr. 4015/108/2007, aflat pe rolul Tribunalului Alba şi care îl vizează pe inculpatul ing. Falcă Gheorghe, primar în funcţie al municipiului Arad”, se arată în sesizarea adresată Consiliului Superior al Magistraturii.
De ce vor revoluţionarii grăbirea judecăţii
Revoluţionarii arădeni, iniţiatorii demersului, spun că au trecut cinci ani de la întocmirea rechizitoriului şi trimiterea în judecată, şi nici până acum nu a fost dată o soluţie şi cred că totul este tergiversat pentru ca faptele să se prescrie. „Cu respect, solicităm intervenţia CSM şi analizarea cu atenţie a acestei cauze, deoarece în anul 2007 organele de cercetare penală au constatat că există motive temeinice pentru trimiterea în judecată a inculpatului Falcă Gheorghe, pentru infracţiuni de corupţie. Deşi au trecut cinci ani de la întocmirea rechizitoriului şi trimiterea în judecată, nici până la această dată nu a fost pronunţată o soluţie în cauza respectivă”, mai spun revoluţionarii arădeni.