Conducerea Ministerului Sanatatii a luat taurul de coarne si se lupta cu inertia din sistem. Reforma din Sanatate este departe de a fi agreata de toti angajatii din domeniu. Ca de fiecare data cand este vorba de schimbare, masurile prin care aceasta se infaptuieste sunt pe placul unora, dar majoritatea este cea care considera ca practicile impamantenite erau cele care mentineau angrenajul in viata. La Constanta parerile sunt impartite.
Medicul Corneliu Neagoe este cunoscut ca unul dintre cei mai vehementi critici atunci cand vine vorba despre greselile pe care le comit reprezentantii Puterii, indiferent de culoare politica. Este de notorietate ca Neagoe a fost de acord, pana la un anumit moment, cu deciziile adoptate de Mircea Cinteza, fost ministru al Sanatatii. La foarte scurt timp, insa, acelasi medic Corneliu Neagoe a fost cel care a apreciat ca nesatisfacatoare prestatia ministeriabilului. Si Colegii de partid au apreciat ca Cinteza trebuie retras din functie si inlocuit cu Adrian Nicolaescu. Numirea noului ministru a starnit reactii negative din partea oamenilor din sistem. Economistul nu avea cum sa cunoasca dedesubturile din Sanatate din moment ce venea dintr-un cu totul alt domeniu de activitate. Pentru Corneliu Neagoe insa, Nicolaescu este, deocamdata, cel mai bun ministru al Sanatatii din ultimii 15 ani.
Cercul vicios trebuie desfiintat
Lectiile se invata din practica. Dupa ce a avut indoieli cu privire la eficienta legislatiei in domeniul farmaciilor, Corneliu Neagoe s-a convins ca masurile sunt bune, dar sunt necesare mici modificari. „Este aberant ca un pacient sa primeasca retete de la toti medicii pe care ii consulta intr-un interval scurt de timp. Pacientul merge la medicul de familie care ii prescrie o reteta, pentru ca nu are incredere in tratament, bolnavul se prezinta la urgenta de unde mai primeste o reteta si daca este nesatisfacut de medicamente intra in cabinetul alaturat de unde mai primeste o reteta. Aici este risipa! Ministrul ar trebui ca prin ordin sa conditioneze gratuitatea de prezentarea carnetului de sanatate al pacientului. In cazul in care acest document nu este prezentat la intrarea in cabinet, pacientul sa scoata bani din buzunar si sa plateasca consultatia. In aceste cazuri retetele nu vor fi nici compensate, nici gratuite. S-ar economisi o multime de bani care ar mai astupa niste gauri”, a declarat Corneliu Neagoe.
Niciodata nu este prea tarziu
Parerea conform careia Colegiul Medicilor nu s-a achitat de responsabilitati nu este doar parerea pediatrului Corneliu Neagoe. Colegii de breasla sunt de parere ca, in conformitate cu atributiile pe care si le-a arogat, Colegiul Medicilor ar fi trebuit sa elaboreaze (inca de la inceputul anilor '90!) protocoale pentru fiecare boala in parte si criterii pe baza carora pacientii sa fie internati. O procedura similara celor din tarile in care sistemul este bine pus la punct ar fi inchis robinetul prin care s-au scurs sume uriase. „Protocolul stabilea clar simptomele pentru fiecare boala si tratamentul. Ar fi gresit sa gandim ca medicul nu ar mai fi avut propria contributie. El are rolul lui bine stabilit. Criteriile pentru internare ar fi scutit spitalele de risipa pentru ca practica a demonstrat ca multi dintre bolnavii internati ar fi putut fi tratati acasa la fel de bine”, a sustinut Corneliu Neagoe.
Centre de permanenta in comune
Toata lumea recunoaste ca infiintarea centrelor de permanenta medicala in mediul rural nu este usor de realizat si nici ieftina nu ar fi… Autoritatile locale ar trebui sa se implice prin asigurarea spatiului in care s-ar realiza aceasta activitate si conditii decente pentru personalul medical. La acest moment, problema cabinetelor care ar deveni centre de permanenta este rezolvata. Activitatea ar urma sa mai scuteasca din cheltuielile aferente serviciului de Ambulanta. „Ne-am confruntat cu cazuri in care salvarea a adus un copil tocmai de la marginea judetului. Dupa ce a fost consultat am constatat ca nu era necesara internarea, dar copilul a ramas in spital pentru ca nu a mai avut cum sa ajunga acasa. Se stie ca se asigura transportul spre domiciliu numai in anumite cazuri, dar pentru ca nu s-a actionat corect la fata locului ne-am trezit cu inca un pacient in spital si cu cheltuieli in doua locuri: si la Ambulanta si la spital”, a declarat medicul Neagoe. Loc de mai bine exista si ceea ce a inceput trebuie sa aiba si un final de care sa beneficieze Sanatatea, in intregul ei, si cetatanii satui sa aiba parte de servicii de proasta calitate. Inertia trebuie infranta, iar angajatii din sistemul de Sanatate convinsi de utilitatea aplicarii unor masuri ale caror efecte benefice le vor simti mai repede decat si-au imaginat.