5.3 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSpecial„Regele Ferdinand" - trei luni în războiul din Libia

„Regele Ferdinand” – trei luni în războiul din Libia

Fregata „Regele Ferdinand” a acostat ieri în Portul Constanţa după ce a participat la prima misiune de război din istoria modernă a Forţelor Navale, operaţiunea „Unified Protector”, susţinută de NATO împotriva Libiei.

 

Regele Ferdinand” a parcurs în cadrul misiunii aproximativ 17.400 de mile marine şi a participat la 765 de misiuni specifice de supraveghere, monitorizare, incerceptare, căutare şi salvare. „În noaptea de 12 spre 13 mai, militarii de pe fregată au intervenit pentru salvarea a 150 de persoane care se aflau la bordul unei ambarcaţiuni ce plutea în derivă în apropiere de Tripoli”, a precizat comandorul Mihai Panait, comandantul fregatei. Acesta a mai adăugat că, pe toată durata misiunii, echipajul şi nava nu s-au confruntat cu probleme deosebite.

La evenimentul desfăşurat în Portul Militar Constanţa au participat şi rude şi prieteni ai militarilor de pe fregată. Atât familiile mem-brilor echipajului, cât şi marinarii militari au fost emoţionaţi de revederea după trei luni, mai ales că aceasta a fost prima misiune reală într-o zonă de conflict la care a participat o navă românească de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial şi până în prezent.

Fregata Regele Ferdinand are un deplasament de 4900 tdw, o lungime de 148,2 metri, lăţimea de 14,75 metri, opt punţi şi o viteză maximă de 30 noduri.

Echipajul este format din 18 ofiţeri, 77 de maiştri militari şi 110 militari angajaţi pe bază de contract.

Sistemul de comandă este asistat de calculator, la bord există instalaţii de bruiaj pasiv, sisteme de luptă electronică, nouă sisteme radar şi  patru diesel generatoare de câte
1 MW fiecare. Este dotată cu un tun super-rapid Oto Melera şi instalaţii de lansare a torpilelor. Sistemul de propulsie este format din patru turbine Rolls-Royce şi elice cu pas variabil.

Certificată NATO – nivel I

De la intrarea în serviciul Forţelor Navale ale României, Fregata F 221 „Regele Ferdinand” a executat o serie de misiuni, dintre care cele mai importante sunt operaţiunea „Active Endeavour” în anii 2005, 2007, 2008, 2010 în Marea Medi-terană, exerciţiul „Breeze- Certex” în anii 2007, 2008 în Bulgaria, exerciţiul „Noble Midas”  în 2007 în Croaţia şi 2008 în Italia. În 2008, fregata „Regele Ferdinand” a fost certificată internaţional la nivelul I pentru a participa la toate tipurile de misiuni internaţionale. 

Cele mai citite

Primăriile din țară, sprijinite cu un miliard de lei pentru finalizarea unor proiecte europene

Autoritățile locale vor putea solicita împrumuturi de până la un miliard de lei de la Trezoreria Statului Autoritățile locale vor putea solicita împrumuturi de până...

Diabetul atinge niveluri pandemice, afectând peste 800 de milioane de persoane la nivel global

Diabetul, o afecțiune care perturbă procesarea zahărului în organism, a devenit una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate la nivel mondial, cu o...

Marcel Ciolacu îi cere demisia lui Ioan Chirteș, președintele Comisiei pentru controlul SRI

Premierul Marcel Ciolacu îi cere miercuri demisia preşedintelui Comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, după afirmaţiile sale privindu-l pe George Simion, el arătând că...
Ultima oră
Pe aceeași temă