Războiul lasă întotdeauna urme adânci în suflet, greu de vindecat. Dobrogea, tărâmul dintre Dunăre şi Marea Neagră, a fost şi el martor al unor evenimente sângeroase, tumultoase, evenimente care au devenit ulterior file de istorie. Cele două războaie mondiale au schimbat ţări şi destine.
Dacă la 22 iunie 1941 Germania nazistă, alături de aliaţii săi, printre care şi România, ataca U.R.S.S, pe data de 23 august 1944 armata română a rupt legăturile cu Germania şi se alătura, de data aceasta, U.R.S.S., S.U.A. şi Anglia. În drumul său către Vest, armata sovietică trecea şi peste pământul românesc, lăsând în urma sa amintiri dureroase pentru populaţie, greu de uitat, pentru că în ţară mai erau încă trupe germane care trebuiau eliminate.
Măsuri urgente de apărare
1944-1945. Hârşova. Locuitorii raionului dobrogean trăiesc pe pielea lor efectele devastatoare ale celui de-al doilea război mondial. În aproape fiecare zi cerul este aglomerat de avioane ruseşti. În fiecare clipă există pericolul ca o bombă să nimerească peste orice casă şi aceasta să ia foc. Raidurile aeriene înspăimântă orice suflare. Şi în aceste condiţii viaţa trebuie să îşi urmeze cursul… Hârşovenii caută să se apere cum pot împotriva iminentelor explozii care vizau unităţile militare germane în retragere. Marioara Tudoriţa Dorogan, născută în 1937, retrăieşte şi acum intens perioada celui de-al doilea război mondial. Era în clasa I atunci când avioanele ruseşti zburau zi-noapte deasupra Hârşovei.
„Toate aparatele de zbor de lansare-plecare erau înşirate pe malul Dunării, de la un capăt la altul. Oamenii mergeau acolo şi luau apă de la fântână. Mămica, cu cobiliţa şi eu, cu căldăruşele. Aceea era apa noastră”, îşi aduce aminte Marioara. Şi amintirile curg… Tabloul de război de altădată se vede şi acum cu ochii sufletului, totul parcă a fost ieri. „Tăticul, venind în permisie, ne-a făcut un fel de adăpost în curte, a săpat adânc în pământ şi când suna sirena noi ne adăposteam acolo cu toţii. În prima permisie în care a venit de pe front a făcut lucrarea asta, pentru că eram speriaţi în casă. Toată lumea avea în curte un fel de tranşee, acoperite cu lemn, şi stăteam ca într-un beci. Luam şi mâncare în adăpost. Îmi aduc aminte că se făcea şi ziuă acolo. Stăteam în beci cu toţii, însă vedeam cum trec avioanele şi trăgeau. Se vedeau paiele cum săreau în sus când cădeau bombele, atunci când luau foc. Aveau oamenii şură, gospodării. Mama ne încuraja. Ne spunea «Tatăl nostru» şi ne cânta şi nu mai ştiam de frică”.
Cu frica-n sân la fiecare sirenă
În acea perioadă erau alarme în fiecare seară. Cum se făcea noapte, sunau sirenele şi toţi ieşeau afară grămadă. Oamenilor le era frică să mai stea în casele făcute din pământ cu paie şi cu acoperişul clădit din stuf. Adăposturile special create pentru a-i apăra pe oameni de bombe erau acoperite cu scânduri, pentru că mai erau şi ploi, în plus era rece noaptea. Înăuntru stăteau pe paie, acoperiţi cu pături.
Viaţă grea pentru locuitori
Teroarea bombardamentelor a împovărat traiul de zi cu zi al hârşovenilor. Traversarea dintr-o parte în alta a raionului devenise o adevărată aventură. „Fiind cea mai mare, pe mine mă trimitea mama la nea Stancu să iau lumânări, tocmai în centrul oraşului, apoi dimineaţa luam lapte tot din centru, trebuia să car, mai puneam şi în spate… În perioada aceea viaţa a fost foarte grea. Mămica lucra la boierul Verzea, zilnic era acolo, ne dădea făină, ulei, satul era condus de el, o dată pe lună acesta ne dădea alimente, nu bani, însă era suficient. Cu grădina pe care o aveam ne descurcam. De multe ori terminam făina şi atunci făceam mămăligă din tărâţă de orz. Mâncam untură şi beam ceai”, rememorează Marioara Tudoriţa.
Trecerea ruşilor pe pământul dobrogenilor în perioada războiului a fost încărcată de tensiuni. „Atunci când au intrat ruşii în ţară, au intrat pe la Vadu Oii, parcă îi văd şi acum, cu căruţe, cu cai, până au ajuns la Constanţa. Câţiva au rămas în Hârşova. Şi prădau. Intrau în curţile oamenilor şi luau porci sau ouă din cuibar”, ne-a mai spus hârşoveanca.
Adăposturile antiaeriene au fost acoperite la loc cu pământ abia după terminarea războiului. Necazurile oamenilor au continuat însă şi în anul următor. În 1947 în ţară au fost foamete şi secetă mare.
