Social-democratii se joaca de-a motiunea. Au gasit o multime de motive cu care au justificat lipsa de sustinere pentru motiunea prin care PD intentiona sa doboare guvernul condus de Calin Popescu Tariceanu. Cele 15 pagini pe care democratii si-au asternut gandurile privind functionarea Executivului, format din "petroliberali", nu s-au mulat pe ideile social-democratilor. Lipsa de imaginatie de care au dat dovada democratii, in ce priveste motiunea, a fost sanctionata. Conducerea PSD a sustinut ca intentioneaza sa elaboreze un document similar prin care vrea sa le arate adversarilor politici ca au capacitate de sinteza, ca au strans, cu sarg, date care pot produce seismul cu magnitudinea necesara caderii Guvernului. Pana una-alta, social-democratii joaca la doua capete: unul este de partea adversarilor PNL, celalalt s-a postat aproape de liberalii care nu vor sa se lase alungati de la guvernare cand doresc fostii parteneri de Alianta.
Pana una-alta, se discuta cu ambele parti, iar compromisurile vor pune capat situatiei de criza. PSD are tot ce ii trebuie unei formatiuni pentru a inclina balanta de partea cui considera ca merita (sau da cel mai mult!). Social-democratii sunt cei care au in mana cartea cu care ar putea castiga jocul in care este implicat pana peste cap. Nici una dintre partile implicate in conflict nu poate respira fara ajutorul PSD. Dependenta politica va fi valorificata la maximum, daca va exista suficienta intelepciune. Inconvenientul este reprezentat chiar de liderul central, Mircea Geoana. Din nefericire pentru social-democrati, fostul diplomat a pierdut pe drum din calitati si se lasa purtat inainte doar de aburii puterii. Social-democratii ar trebui sa-i sugereze liderului national sa nu se imbete cu apa rece si sa abordeze cu calm si decenta o situatie din care ar putea iesi, functie de evolutie, ori victorios, ori invins, cu consecintele aferente asupra imaginii proprii, dar, mai ales, a partidului pe care il conduce. Sustinerea de care se mai bucura social-democratii, daca partidul nu se va situa de partea cui trebuie la momentul oportun, s-ar putea diminua vertiginos, cu efecte pe termen scurt mediu si lung.