22.4 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialProiect de lege privind combaterea migratiei politice

Proiect de lege privind combaterea migratiei politice

Democratii au fost primii care, anul trecut, au elaborat un proiect de lege prin care incercau sa puna capat trecerii dintr-un partid in altul a alesilor locali. Liberalii, la randul lor, au pus la punct un document similar ce a trecut deja de Senat. Senatorul Puiu Hasotti a expus o multime de argumente care justifica punerea in aplicare a normelor privind migratia membrilor de partid, mai ales daca este vorba despre alesi. „In politica sunt destul de putine lucruri condamnabile. Avem datoria sa nu facem ceea ce, timp de patru ani, am criticat cu vehementa. Migratia politica este imorala. Prefer sa fac o nedreptate decat sa ingadui anarhia”, a declarat Puiu Hasotti, deranjat vizibil de faptul ca alesii locali schimba formatiunile precum… sosetele. Senatorul nu reuseste, insa, sa inteleaga reactia societatii civile. Pana acum, organizatiile nonguvernamentale au aratat cu degetul spre oamenii politici care au trecut dintr-o barca in alta, in functie de interes, iar acum ameninta ca vor sesiza Curtea Constitutionala cu privire la o lege care, practic, pune capat unui fenomen cu care politica romaneasca se confrunta de ani de zile. Hasotti este de parere ca, in sfarsit, vagabondajul politic va fi eradicat.

Primarii si consilierii isi vor pierde mandatele

Proiectul care s-a aflat pe mesele senatorilor prevede ca primarii care demisioneaza din partidul pe ale carui liste au candidat sa-si piarda mandatul. Acelasi lucru se va intampla daca este vorba despre consilierii locali care au fost exclusi sau demisioneaza din partid. Hasotti a facut referire chiar la colegii de Alianta pentru care racolarea alesilor locali a devenit „sport national”. Senatorul a tinut, insa, sa precizeze ca organizatia PD Constanta este printre putinele care trebuie felicitate pentru faptul ca nu incearca sa sporeasca numarul de membri prin atragerea celor de la alte partide. In schimb, pana la adoptarea legii, democratii nu se sfiesc sa curteze chiar parlamentari, nume ce vor constitui surprize pentru electoratul care le-a acordat increderea. Hasotti a fost necrutator chiar cu colegii de partid care ar putea fi sanctionati drastic, in frunte cu presedintele filialei, daca s-ar afla ca incearca sa atraga noi „recruti”, dar din randul adversarilor.

Ciocu' mic
la conservatori

Liberalii de la Constanta se pregatesc pentru desemnarea unui nou presedinte la Camera Deputatilor, fotoliu ramas vacant prin demisia lui Adrian Nastase. In opinia vicepresedintelui PNL Puiu Hasotti, conservatorii ar gresi daca si-ar desemna propriul candidat pentru ocuparea acestei functii. „Sper sa aiba chibzuinta sa nu nominalizeze pe nimeni. Exista pericolul ca acesta sa fie votat de PSD si PRM, fapt ce ar dauna coalitiei”, a sustinut Hasotti. In cazul in care, totusi, acest lucru s-ar intampla, partenerii de coalitie trebuie sa adopte anumite masuri menite sa contracareze efectul pe care l-ar avea desemnarea unui conservator la carma Camerei Deputatilor. In opinia senatorului, oamenii lui Voiculescu ar trebui sa fie cuminti, sa stea in banca lor, mai ales ca toata lumea stie in ce conditii a ajuns PC la guvernare.

Cele mai citite

Anchetă Liban: Dispozitivele de comunicații au fost piratate înainte de intrarea în țară

O anchetă preliminară a autorităţilor libaneze arată că pagerele, staţii portabile de emisie-recepţie şi alte dispozitive de transmisie ale Hezbollah care au explodat în...

Directiva europeană privind industria textilă: Pașaport digital și materii recuperabile obligatorii, din 2025

Începând cu 1 ianuarie 2025, toate produsele din sectorul textilelor, confecțiilor și pielăriei vor fi obligate să aibă un pașaport digital, conform unei directive...

Dr. Radu Țincu trage un semnal de alarmă asupra poli-adicției la tineri și lansează cartea „Învinge dependența”

Fenomenul poli-adicției, adică dependența multiplă de substanțe și comportamente, devine tot mai prezent în rândul tinerilor din România, avertizează dr. Radu Țincu, unul dintre...
Ultima oră
Pe aceeași temă