– Reprezentantii celor doua partide care ravnesc la postul de viceprimar in orasul Tarnaveni sunt decisi sa apeleze la instantele de judecata.
Candidatul UDMR la fotoliul de viceprimar al municipiului Tarnaveni, Albert Szabo, este hotarat sa dea in judecata CL Tarnaveni. Szabo, care a fost desemnat initial viceprimar al Tarnaveniului si revocat din functie dupa doar zece zile, spune ca si-a pierdut mandatul in baza unui troc politic si fara respectarea legii. "Eu am incredere in statul democratic din Romania si consider ca oricum voi deveni viceprimar. Eu imi voi cere drepturile si prin Justitie", a declarat Albert Szabo, care considera ca in sprijinul sau vine si un raspuns trimis de un secretar de stat din MIRA la Primaria Tarnaveni in urma unei cereri de clarificare a situatiei adresata ministerului de primarul Adrian Matei si de secretarul Tarnaveniului stefan Blanaru. Acestia au acuzat in urma cu aproape doua luni institutia Prefectului, care a notificat Hotararea CL Tarnaveni prin care Szabo era ales viceprimar in detrimentul candidatului PNL, ca face jocuri politice in favoarea reprezentantului PNL. Cu sau fara jocuri politice, liberalul Sorin Meghesan a fost desemnat viceprimar dupa revocarea primei hotarari si nu este de acord sa renunte la functie. "Datorita faptului ca am avut 11 voturi din 19, sunt viceprimar. Nu cred ca intervine vreo justitie intr-un Consiliu Local", a spus Meghesan la randul sau. Pozitia acestuia l-a determinat pe primarul PD-L Adrian Matei sa renunte la intentia de a supune spre dezbaterea CL Tarnaveni un nou proiect de hotarare prin care viceprimarul liberal urma sa fie la randul sau revocat si repus in functie consilierul UDMR. "Oricum, sunt tensiuni foarte mari si am zis sa aplanez un pic tensiunile care exista in Primarie", a declarat primarul democrat-liberal, care crede insa ca doar Justitia poate face lumina in acest caz.