Municipalitatea bănăţeană este acuzată că nu a plătit o chirie de 2,1 milioane de lei
pentru spaţiul în care îşi desfăşoară activitatea Liceul de Arte Plastice.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, se confruntă în aceste zile cu una dintre cele mai grave probleme de când a fost ales să conducă destinele primăriei bănăţene. Săptămâna trecută, la sediul municipalităţii timişorene, a venit o înştiinţare de executare silită a Primăriei pentru neplata unei sume de 2,1 milioane de lei. Aceşti bani reprezintă valoarea unor chirii neplătite, între 1 ianuarie 2010 şi 30 aprilie 2011, către Fundaţia Caritatea, proprietarul unei clădiri în care îşi desfăşoară activitatea Liceul de Arte Plastice, instituţie aflată sub tutela administraţiei locale.
Potrivit lui Nicolae Robu, decizia instanţei a putut fi contestată datorită unei nereguli găsite în respectivul act, însă primarul Timişoarei este convins că, odată reparată eroarea, hârtia se va întoarce la uşa primăriei.
„Săptămâna trecută ne-am trezit cu o tentativă de executare silită a primăriei pentru suma de aproximativ 2,1 milioane de lei, tentativă care a eşuat datorită unei erori existente în acea hotărâre de executare silită, care invoca Codul Fiscal vechi. Probabil vor corecta acea eroare, iar apoi se vor întoarce.
Liceul de Arte Plastice funcţionează pe o proprietate privată, iar respectivul proprietar a cerut în instanţă ca Primăria Timişoara, ca for tutelar al şcolii, să plătească acea valoare a chiriei. Este anormal ca Primăria să achite aceşti bani, cu care am avea atâtea lucruri bune de făcut, doar pentru că anumite persoane pur şi simplu şi-au făcut de cap”, a tunat edilul Timişoarei.
Liceul şi Ciuhandu, principalii vinovaţi
Acesta îi consideră vinovaţi atât pe cei din conducerea liceului, pentru că nu au vrut să se mute într-o altă clădire din oraş, deşi a existat chiar o hotărâre de Consiliu Local în acest sens, dar şi pe fosta administraţie locală, că nu a reuşit să rezolve această problemă.
Ba mai mult, Robu ameninţă că liceul nu va mai funcţiona în clădirea în care există astăzi, indiferent de consecinţe. „Cei care sunt vinovaţi, la nivel individual, trebuie să plătească aceşti bani, nu Primăria. De altfel, voi cere celor de la Serviciul Juridic să-mi zică împotriva cui să ne îndreptăm pentru plata acestei sume, eu presupun că împotriva conducerii liceului. Totuşi, nu pot să nu semnalez şi faptul că administraţia precedentă nu a avut forţa să rezolve problema, prin recurgerea la toate pârghiile pe care le avea în mână.
Oricum, eu declar solemn că Liceul de Arte Plastice va fi mutat din acea clădire, chiar dacă cei de acolo vor protesta zi de zi, în orice manieră. Nu ştiu unde, dar va fi mutat”, a mai spus Robu. Potrivit acelei hotărâri a Consiliului Local din 2011, liceul timişorean trebuia să îşi desfăşoare activitatea într-o altă clădire, doar că oficialii instituţiei de învăţământ au fost nemulţumiţi de condiţiile existente la viitoarea lor casă, aşa că au rămas nemişcaţi.
Conform lui Robu, spaţiul destinat iniţial acestui liceu a fost cedat deja Consiliului Judeţean Timiş, iar acolo se află acum Centrul Speranţa, aşa că pentru Liceul de Arte Plastice trebuie găsit un alt sediu. „Direcţia Instituţiilor Şcolare, Sportive şi Culturale trebuie să-mi propună câteva soluţii pentru mutarea liceului”, a conchis primarul Timişoarei.
Chirie simbolică
Contractul iniţial de închiriere dintre Liceul de Arte Plastice şi Fundaţia Caritatea a expirat în luna septembrie 2011. Tot atunci, actualul proprietar al imobilului, după ce a văzut că oficialii instituţiei de învăţământ nu vor să respecte decizia Consiliului Local, a propus conducerii liceului să stea în continuare acolo chiar fără să plătească chirie, însă pe o perioadă determinată. Potrivit Inspectoratului Şcolar Timiş, în acest moment nu există un contract semnat între cele două părţi, iar chiria pe care şcoala o plăteşte ar fi una simbolică, de doar un leu în fiecare lună.