1.3 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialPregatirile pentru "euroalegeri" au inceput in Transilvania

Pregatirile pentru „euroalegeri” au inceput in Transilvania

Liderii PRM si cei ai PNTCD au inceput pregatirile pentru alegerile europarlamentare. Ambele partide au organizat reuniuni zonale, la doar o zi dupa Consiliul National tinut de PSD la Targu-Mures si dupa intalnirea liderilor celor mai importante grupari maghiare, tinuta la Cluj-Napoca.
Liderii PRM au organizat o reuniune pe Regiunea de Nord-Vest a organizatiilor judetene de femei, la care au participat, in calitate de invitati, presedinta Organizatiei Nationale de Femei a partidului, deputatul Angela Buciu, secretarul general al formatiunii politice, senatorul clujean Gheorghe Funar, precum si o serie de lideri locali. Practic, aceasta intalnire marcheaza inceputul perioadei de precampanie pentru organizatiile partidului din nord-vestul Romaniei, mai precis din judetele Cluj, Salaj, Bihor, Satu-Mare, Maramures si Bistrita-Nasaud.
In paralel, tinerii din PNTCD au organizat, tot la Cluj-Napoca, o reuniune zonala la care au participat liderii organizatiilor de tineret din noua judete din Transilvania si Banat. Acestia au discutat inclusiv despre pregatirile legate de viitoarea campanie electorala, dar si proiectul unei rezolutii prin care vor cere sefilor cultelor religioase care au colaborat cu fosta Securitate si care nu au marturisit acest lucru pana acum sa se pensioneze.
Reuniunea zonala a avut loc in paralel cu cea a Consiliului National de Conducere al acestui partid, care s-a intrunit la Bucuresti. Practic, tinerii taranisti vor sa forteze mana seniorilor pentru relansarea partidului, revenit la vechea sa denumire dupa doi ani in care a purtat numele de PPCD.
Aceasta relansare politica ar urma sa aiba loc la inceputul lunii decembrie, inainte de Congresul programat in data de 20 ianuarie 2007.

Pregatiri intense in toate partidele

Aceste pregatiri pentru campania electorala nu sunt singurele. Reuniunile zonale de la Cluj au avut loc la doar o zi dupa intalnirea, tinuta tot la Cluj-Napoca, a liderilor celor mai importante formatiuni ale maghiarilor ardeleni. Presedintele UDMR, vicepremierul Marko Bela, s-a intalnit cu episcopul reformat de Piatra Craiului, Laszlo Tokes, care este si liderul Consiliului National al Maghiarilor din Transilvania (CNMT).
Cei doi rivali politici au acceptat sa colaboreze pentru obtinerea autonomiei. Ei au stabilit formarea unui grup comun de lucru care va redacta un document cu revendicarile maghiarilor ardeleni si care ar urma apoi sa fie sustinut de toate formatiunile acestora.
Un alt partid care a intrat in dispozitiv de campanie este PSD. La sugestia sefului Departamentului de Strategie si Reforma, senatorul de Cluj, Vasile Dancu, liderii formatiunii politice au decis sa acorde o importanta mai mare Transilvaniei, care este bazinul electoral traditional al partidelor de dreapta.
Astfel, Consiliul National al PSD s-a intrunit vineri la Targu-Mures. Practic, dupa ce la ultimele alegeri a decis castigatorul, Transilvania va deveni cel mai important camp de batalie in politica romaneasca.
Miscarile politice vin la o luna dupa ce conducerile centrale ale PNL si ale PD s-au intrunit tot in capitala Ardealului, in aceeasi zi. Practic, acesta a fost primul semnal ca ambele formatiuni politice sunt interesate sa pastreze Alianta „Dreptate si Adevar”, desi convietuirea lor seamana mai curand cu un mariaj din interes decat cu o casatorie din dragoste.

Cele mai citite

Noi reguli privind TVA pentru IMM-uri începând cu 2025

De la 1 ianuarie 2025, IMM-urile din Uniunea Europeană vor beneficia de un plafon maxim de scutire de TVA stabilit la 85.000 EUR. Măsura vizează...

Parlamentul sud-coreean l-a demis pe președintele interimar Han Duck-soo

Parlamentul din Coreea de Sud a votat vineri pentru demiterea președintelui interimar Han Duck-soo, acuzat de „participare activă la insurecție” după tentativa eșuată a...

Noi reguli privind TVA pentru IMM-uri începând cu 2025

De la 1 ianuarie 2025, IMM-urile din Uniunea Europeană vor beneficia de un plafon maxim de scutire de TVA stabilit la 85.000 EUR. Măsura vizează...
Ultima oră
Pe aceeași temă