Pamantul a devenit, din momentul in care a inceput aplicarea legilor fondului funciar, moneda de schimb – la fel de valoroasa ca valutele cel mai bine cotate. Legislatia in domeniu dar, mai ales, modul in care s-a aplicat, i-a facut pe multi fosti proprietari sa dea piept cu realitatea cruda: birocratia si imposibilitatea de a intra in posesia a ceea ce le-a apartinut inaintasilor. La Corbu, doar finalizarea litigiului cu Primaria Sacele si disponibilizarea unor suprafete din administrarea Agentiei Domeniilor Statului mai poate rezolva problemele fostilor proprietari.
Valentina Popa este fiica unui veteran invalid din al II-lea razboi mondial, intors de pe front fara un picior si, in buzunar, cu decoratiile primite pentru faptele de lupta. Nu le-a pus in rama ca sa aiba cu ce se lauda, dar le-a aruncat cat colo cand comunismul i-a luat pamantul primit in '45, la reforma agrara, si nici o brazda din terenul celui mutilat in razboi nu a ajuns la urmasi, sustine Valentina Popa. Familia a platit cu varf si indesat pentru fiecare facilitate pe care o confera calitatea de veteran: si bunicul dinspre mama, cazut in primul razboi mondial, ale carui oase zac in raceala de piatra a Mausoleului de la Marasesti, primise pamant. Femeia a incercat sa gaseasca in prezent dreptatea pierduta odinioara, adresandu-se autoritatilor.
Un vraf de documente…
Dintr-o adeverinta eliberata in copie, in 1995, stampilata de Consiliul Local Corbu, semnata indescifrabil in locul primarului si al secretarului, reiese ca Ion Raicu (bunicul Valentinei Popa) avea sase mostenitori. Hartia a tinut loc titlului de proprietate pana la eliberarea acestuia si era dovada dreptului pe care il aveau. Numai ca, intr-un interval de un an, prin nu se stie ce metode sau procedee, doi dintre mostenitori s-au „evaporat”, pentru ca pe titlul de proprietate au mai ramas doar patru mostenitori. Printre cei ce s-au pierdut ca prin farmec se numara si mama Valentinei Popa, care are banuiala ca o anumita persoana din Primaria Corbu, inrudita cu familia femeii, a actionat intr-un anume fel. Nici de pe urma tatalui nu s-a ales cu nimic. Marin Popa a primit la reforma agrara 5,5 hectare de teren, dar prin titlul de proprietate i s-au „atribuit” doar 1,5 hectare, suprafata care, de fapt, a apartinut bunicii. Valentina Popa nu mai stie acum cum sa se descurce in hartogaraia necesara si ceruta prin litera legii, care pare sa confere mai mult obligatii decat drepturi. In Registrul Agricol al comunei Corbu figureaza Marin Popa, caruia in 1953 i s-au atribuit 4 hectare de pamant, dar prin acordarea titlului de proprietate i se reconstituie dreptul pentru doar 1,5 hectare! Dintr-un alt act, copie de la Arhivele Statului, Marin Popa figureaza cu 5 hectare teren arabil, in localitatea Corbu, iar potrivit altuia, acelasi Marin Popa apare cu 1,5 hectare teren intravilan in Corbu de Jos.
De domeniul
absurdului
Valentina Popa nu mai stie incotro s-o apuce… „Din jocul birocratic al hartiilor de pe tejgheaua primariei au aparut idei ce frizeaza absurdul”, zice ea. Una ar fi ca tatal nu ar fi avut pamant la Corbu (!?), alta ca Valentina si fratele ei Ion nu ar fi copiii parintelui lor, ca Tinca Popa nu ar fi fiica lui Ion Raicu (vezi titlul de proprietate!), ba bunica, Ioana Popa, este, de fapt si de drept, mostenitoarea fiului decedat in 1993, si chiar a fost invitata sa-si deschida cont in banca! La toate memoriile depuse la Primarie, Valentina Popa a primit in loc de raspuns doar replici. „Baietii” lui Octavian Luncan – fostul director de la Cadastru, calitate in care a dat „autograf” pe ambele titluri de proprietate, au trimis-o la Basescu sa-i dea pamant, pe vremea cand era doar candidat la fotoliul de presedinte al Romaniei.
Primarul Constantin Mirescu, disparut prematur, a lasat-o in coada de peste: „daca mai ramane, daca refuza cineva, se face!”. Viceprimarul Marian Galbenasu i-ar fi spus ca nu are cum sa ii rezolve problema. Cert este ca femeia nu a stiut ca ar fi putut sa revendice teren intravilan pe Legea 10, iar termenul a expirat in aprilie 2003.
Drumurile la autoritati nu-i vor fi de folos atat timp cat ea poarta vina, in parte, pentru faptul ca nu va primi decat despagubiri pentru terenul arabil. Administratia locala ar mai avea nevoie de vreo 800 de hectare. In 2001, Agentia Domeniilor Statului a dat comisiilor locale de fond funciar de la Sacele, Istria si Navodari aproximativ 700 de hectare, prea putin pentru a acoperi solicitarile. Sperantele tuturor sunt legate de Grindul Chituc, bucata de pamant implicata intr-un litigiu ce nu se va incheia atat de repede pe cat isi doresc administratia locala si beneficiarii legilor pamantului.
