Poliţişti din trei ţări au participat la o acţiune comună pe linie de poliţie rutieră în judeţul Csongrad, Ungaria. Ei au efectuat controale în comun şi şi-au stabilit împreună strategii pentru ca circulaţia rutieră să se desfăşoare regulamentar. Arădenii au remarcat dotările colegilor maghiari şi speră ca atunci când autostrada Nădlac-Timişoara va fi finalizată, vor avea aceleaşi posibilităţi de control ca şi în Ungaria.
Ungurii au o dotare mai performantă
În baza relaţiilor de cooperare stabilite la frontiera de vest a României, o delegaţie a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad a participat la cea de-a XII-a acţiune internaţională „Trei graniţe”. Alături de arădeni au fost reprezentanţii Autorităţii Rutiere Maghiare şi ai autorităţilor vamale maghiare, poliţişti rutieri din cadrul Poliţiei Rutiere Kikinda, Serbia. „Pe timpul desfăşurării activităţilor specifice, poliţiştii rutieri, utilizând tehnica din dotare, au urmărit depăşirea regimului legal de viteză, portul centurii de siguranţă, consumul de alcool, utilizarea telefonului mobil, verificarea stării tehnice a autovehiculelor şi a legalităţii transporturilor”, spun poliţiştii.
„Delegaţia arădeană a remarcat existenţa unui sistem de supraveghere şi monitorizare computerizată a traficului rutier, sistem care asigură citirea automată a plăcuţelor de înmatriculare ale vehiculelor şi permite interogarea automată şi în timp real prin sistem GSM, a bazelor de date referitoare la vehiculele şi persoanele date în urmărire, vehiculele radiate, vehiculele cu I.T.P. expirat, valabilitatea poliţelor R.C.A., respectiv asigură interogarea bazei de date S.I.S.”, a declarat inspectorul principal de poliţie Camelia Tuduce, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.