14.7 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialPolitica la festivalul vinului din Arad

Politica la festivalul vinului din Arad

– La festival, au baut cate un pahar de vin sau de must intregul staff national al PD-L, dar au fost vazuti si PSD-isti de frunte, printre care consilierul lui Mircea Geoana, Marius Lazar.

Festivalul vinului a adus la tarabe peste 100 de sortimente de vin, din aproape toate podgoriile din tara. Au fost vandute mii de pahare de vin fiert si sute de litri de vin. Aradenii au putut gusta pastrama, frigarui, gratare, toate udate apoi din plin cu vin. Insa, nici nu a inceput bine festivalul ca au si inceput controalele. Inspectorii Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor si cei de la Directia Sanitar-Veterinara au controlat fiecare stand. Vitelul care a fost pregatit la protap, adus din Ungaria, nu a scapat nici el de inspectorii trimisi sa-i pazeasca pe aradeni de toxinfectii alimentare. Partea maghiara a fost foarte revoltata, iar reprezentantii maghiarilor au afirmat ca nu au trimis marfa de calitatea a zecea in Romania si ca vitelul a fost verificat si la vama.

 

Primarul Gheorghe Falca a declarat ca mai multi aradeni i-ar fi spus ca prefectul a trimis controalele pentru a compromite festivalul vinului. "Vedem ca festivalul vinului, o initiativa care exista de cativa ani in orasul nostru in respect fata de podgoria noastra, a fost atat de controlat acest an, ca am avut reactii de la consulul Ungariei de la Cluj. Pentru ca prefectul nostru drag asa a crezut ca vitelul adus din Ungaria trebuie sa fie foarte controlat" Va dati seama ca domnul consul mi-a spus: "Domnu’ primar, vedeti ca guvernul roman si cel maghiar se intalnesc la Szeged si eu trebuie sa fac un raport ca vitelul din Ungaria fost controlat de prefect", a povestit Falca.
Cheful insa s-a intins si podgoriile au concurat cu adevarat in fata aradenilor. Ei au fost cei care au gustat si au apreciat calitatile unui vin bun. Participantii cu standuri spun ca festivalul a fost o reusita. Majoritatea au plecat cu sacose pline cu sticle de vin.

Cele mai citite

Atac masiv cu drone al Ucrainei pe teritoriul Rusiei: 125 de drone distruse, daune în mai multe regiuni

În noaptea de 28 spre 29 septembrie, Ucraina a lansat un atac de amploare cu drone pe teritoriul Rusiei, provocând daune în mai multe...

S-a dat ordin de evacuare pentru 1200 de persoane vulnerabile

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgență a decis evacuarea celor care locuiesc pe albia râurilor şi în zonele cu potenţial de risc la inundaţii Este...

Coreea de Nord critică ajutorul militar american acordat Ucrainei, considerându-l „o greșeală incredibilă”

Phenianul a denunțat ferm sprijinul militar de 8 miliarde de dolari anunțat de SUA pentru Ucraina, acuzând Washingtonul că escaladează tensiunile cu Rusia, o...
Ultima oră
Pe aceeași temă