Administraţiile locale renunţă la angajaţii care asigură paza şi ordinea.
Primăriile din judeţul Hunedoara trebuie să-şi stabilească în mod clar modul de reorganizare a activităţii, în urma aplicării Ordonanţei (OUG) 63/2010, care prevede reducerea numărului de angajaţi. Chiar dacă prevederile sunt clar stabilite în actul normativ, edilii se orientează mai ales către poliţiştii comunitari, care par dintr-o dată excedentari.
Astfel, la Petroşani numărul de angajaţi care trebuie să rămână este de 330. Acum sunt 364 de angajaţi, dar edilii au găsit soluţia, chiar suplimentar faţă de prevederile OUG 63 : dau afară 50 de poliţişti comunitari. Şi la Aninoasa vor pleca 10 poliţişti comunitari din 15, câţi sunt în momentul de faţă, aşa încât să rămână mai puţin de 60 de angajaţi. La Uricani, trebuie ca numărul de posturi care vor rămâne după restructurări să fie de 87 de persoane, iar primarul Dănuţ Buhăescu vorbeşte despre reducerea a 45 de posturi de poliţişti comunitari, lucrători de la Salubritate, dar şi de la Serviciul Salvamont.
La Petrila, trebuie să rămână 172 de angajaţi, la Lupeni 217, iar la Vulcan 212, dar edilii de aici spun că vor reduce cheltuielile şi nu vor face reduceri de personal. La Primăria Hunedoara trebuie să rămână 562 de angajaţi, iar la Deva – 547 de angajaţi. În schimb, de la Prefectura Hunedoara vor fi dispo-nibilizate 12 persoane, printre care se numără şi un subprefect.