Presedintele Camerei Deputatilor Bogdan Olteanu, i-a invitat pe reprezentantii organizatiilor din Sibiu ale PD si PNL sa gaseasca la nivel local, impreuna, solutii acceptabile pentru a stinge criza „deputatului-lipsa” trimis in Parlament din judet.
Declaratiile ambigue ale liderului liberal au reaprins, insa, disputele pe acesta tema.
Democratilor le-a intrat in cap ideea ca locul ramas liber in Camera Deputatilor trebuie sa fie ocupat tot de un democrat. Ei vor locul liber pentru colegul lor de partid Constantin Trihenea si i-au oferit liberalului Nicolae Petria (cel care ar fi fost indreptatit sa ocupe fotoliul, avand in vedere ca a fost al treilea pe lista pentru Camera Deputatilor), varianta unei pozitii in Consiliul de Administratiei al Casei de Pensii. Deci, un loc retribuit regeste, sau aproape regeste, ceea ce rezuma intreaga chestiune la o problema de bani.
Democratii nu vor concesii
Pentru ca nu se mai inteleg intre ei, colegii din Alianta „D.A.” Sibiu au solicitat forurilor de conducere de la nivel central o decizie. Bogdan Olteanu le-a sugerat politicienilor sa gaseasca una la nivel local si de aici, o alta runda in acelasi cerc vicios, ce erodeaza puternic increderea pe care alegatorii o investesc in reprezentantii locali ai Aliantei.
„Raspunsul lui Bogdan Olteanu il pot cataloga drept jalnic, nedemn de un presedinte al Camerei Deputatilor. Ori Olteanu nu cunoaste deviza CNC al Aliantei, ori a tinut sa arate ca nu stie ca institutia pe care o conduce trebuie sa dea rezolvarea acestei probleme, ce dureaza de prea mult timp. Rezolvarea situatiei deputatului de Sibiu sta in demersurile Comisiei de Validari a Camerei Deputatilor si exista o decizie a CNC ADA ce trebuie respectata. Dl. Olteanu a avut o inspiratie mai putin fertila la momentul raspunsului si trebuie pe viitor sa fie mai serios”, a declarat liderul filialei PD, senatorul Nicolae Neagu.
Trei solutii, in asteptare, fara liberali
In opinia democratilor, liberalii sunt cei care trebuie sa decida in continuare asupra modului de rezolvare a crizei.
Totusi, in viziunea democrata, scaunul fie este ocupat de Constantin Trihenea, fie de Marcel Piteiu, fie ramane gol pentru cei doi ani de mandat, ramasi pana la vii-torul moment electoral.
„Avem trei solutii, nici una cu deputat PNL. Prima e respectarea deciziei CNC si intrarea in Parlament a lui Constantin Trihenea, a doua este aceea de a bloca administrativ postul lui Marcel Piteiu, la "Romgaz", pentru ca acesta sa poata intra in Camera Deputatilor, iar a treia, cea mai nefericita, incheierea mandatului actual fara deputat. Am facut ce se putea face, i-am oferit lui Petria un loc in CA la Casa de Pensii, asteptam sa vedem ce decid colegii liberali la propunerea noastra”, a mai spus senatorul Neagu.