Toate forurile create de liberali iau in dezbatere posibila fuziune cu PD. La Constanta, dezbaterea pe aceasta tema s-a incheiat la sfarsitul saptamanii trecute, iar unul dintre cei care au optat pentru ca liberalii sa se mentina actuala forma a fost Ionel Chirita, primarul orasului Harsova. Discutii depre fuziune se vor purta si la sfarsitul acestei saptamani, la Cluj, unde este programata intalnirea conducerii Ligii Alesilor Locali ai PNL (LAL). Constanta este reprezentata in acest for de Victor Manea, vicepresedinte, si Ionel Chirita, secretar general. Liberalii au stabilit chiar si tematica discutiilor. Migratia alesilor locali este una dintre ele, iar Chirita a si pregatit „dosare galbene” pentru membrii altor partide care se grabesc sa faca curte celor din Alianta D.A. pentru a primi calitatea de membru. Tema a fost generata de recenta primire in Partidul Democrat a primarului municipiului Craiova. Chirita este convins ca astfel de „salturi” vor fi din ce in ce mai multe, mai ales ca alesii sunt animati de dorinta de a actiona pentru binele cetateanului, dar numai de partea puterii. „Vom adopta mai multe motiuni. Una dintre ele se refera la impozitul pe terenurile extravilane localitatilor care trebuie sa ramana la bugetele locale. Un document similar se va referi la obtinerea cofinantarii, de la bugetul statului, pentru accesarea fondurilor structurale, destinate administratiilor locale, ce urmeaza sa vina dupa ce vom fi primiti in UE”, a declarat Ionel Chirita. Primarul orasului Harsova a intreprins demersuri personale pentru a clarifica aspecte privind plata rentei viagere. Conform proiectului de act normativ, renta viagera va fi platita de primarii din sumele aferente impozitului pe terenurile extravilane. Chirita este de acord ca procedura sa se deruleze numai pentru acest an, iar din 2007 Guvernul sa identifice alte surse pentru plata rentei si sa lase la administratiile locale impozitele aferente terenurilor agricole.