Autorităţile care se ocupă de plaje spun că acestea vor fi refăcute până la începerea sezonului estival, după cele mai devastatoare fenomene meteo din ultimii 50 de ani.
Plajele de pe litoralul românesc au fost afectate de cele mai puternice furtuni din ultima jumătate de secol. Aşa susţin reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral, care vorbeşte despre ” fenomene meteo extreme, care se produc cu o frecvenţă de o dată la 50 de ani”. Astfel, potrivit ABADL, la începutul lunii februarie, vântul a atins viteze de 70-80 de km/oră, valurile mării ajungând până la aproximativ 10 metri înălţime. „Din cauza acestor fenomene, plajele litorale au fost afectate în majoritatea lor. De exemplu, marea a înaintat pe plaja Modern pe o distanţă de aproximativ 20-30 de metri. Între Eforie Nord şi Eforie Sud, apa mării a ajuns la baza construcţiilor existente, iar la Neptun apa mării a trecut peste plajă şi a afectat inclusiv aleea de promenadă”, a precizat, printr-un comunicat de presă, responsabilul de comunicare al ABADL, Cătălin Anton.
Acesta susţine că, în momentul de faţă, plajele au fost refăcute în cea mai mare parte a lor. Peste 60% din suprafaţa de plajă închiriată de către operatori a fost predată. Până la sfârşitul acestei săptămâni, vor fi predate către operatori plajele de la Vama Veche, 2 Mai, Mangalia, Saturn, Jupiter, Olimp, Modern (Constanţa), Mamaia, în proporţie de 80%, şi cele de pe cordonul Eforie Nord-Eforie Sud, în proporţie de 50%. ABADL a anunţat că va menţine gardurile de stuf până la jumatatea lunii mai, evitându-se în acest fel posibilele efecte pe care le-ar putea produce vântul, prin îndepărtarea nisipului de pe plaje către promenadă.