3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecial"Piscicola" Zau, in navodul grupurilor de interese

„Piscicola” Zau, in navodul grupurilor de interese

Datoriile acumulate de SC "Piscicola" SA Zau de Campie fata de bugetul de stat au adus societatea, care are in administrare mai multe ferme piscicole din judetul Mures, in pragul falimentului. Desi aceasta procedura ar fi trebuit declansata inca din 2002, cand datoriile firmei au depasit de trei ori capitalul social al societatii, aceasta masura nu a fost pusa in aplicare, interesul unor politicieni locali pentru preluarea "Piscicola" fiind reclamat in repetate randuri.
In timpul guvernarii PSD s-a vorbit despre intentia liderului filialei muresene a partidului, Ovidiu Natea, de a prelua societatea. In prezent, unii lideri ai organizatiei judetene a PD sustin ca liberalii vor sa puna mana pe fondul piscicol, dar si pe patrimoniul societatii.
Democratii au mentionat chiar ca aceasta intentie a unor membri PNL este demonstrata prin faptul ca in Consiliul de Administratie al SC "Piscicola" SA Zau de Campie au fost numiti la un moment dat doi lideri ai filialei liberalilor. Este vorba de Nicolae Havrilet si Eugen Bandea, ambii vicepresedinti ai filialei.
Primul a negat, insa, acuzatiile si a spus ca Bandea a parasit CA de la "Piscicola" inca de anul trecut. Mai mult, Havrilet a mai afirmat ca preluarea fraielor societatii de actualul CA, care a dispus si schimbarea echipei de conducere, reprezinta un adevarat succes, 2006 fiind primul an in care datoriile companiei nu au crescut.
"Din 2000 incoace nu a fost platita nici macar redeventa datorata Administratiei Domeniilor Statului", a mai declarat Nicolae Havrilet. El a completat ca, astfel, au fost acumulate datorii de peste 20 de miliarde lei vechi la bugetul de stat, catre care au inceput sa fie facute plati abia in ultimele luni, in urma incheierii unor contracte de asociere in participatiune cu mai multe firme care au preluat exploatarea fermelor piscicole.
In urma acestor contracte, Havrilet sustine ca ar fi fost platita o suma de circa 5 miliarde lei vechi catre bugetul de stat, iar in acest mod a fost obtinuta o pasuire de la Finante. Conducerea institutiei, care desi a pus sechestru pe activele SC "Piscicola" SA, a amanat momentul scoaterii la licitatie a acestora. Si asta, deoarece partenerii privati ai firmei s-au angajat sa plateasca 30 la suta din veniturile obtinute din exploatare in contul acestei datorii.
Totusi, daca plata datoriei nu va continua, in aceasta primavara DGFP ar putea trece la executarea silita a societatii. Mai trebuie mentionat ca in urma incheierii contractelor de asociere in participatiune, firmele private s-au angajat si la plata salariilor angajatilor.

SC "Piscicola" SA Zau de Campie ar putea fi vanduta la licitatie

Potrivit lui Nicolae Havrilet, care este reprezentantul ministerului Agriculturii in CA de la SC "Piscicola" SA Zau de Campie, executarea silita a firmei este agreata, insa, de diversi investitori. El a explicat ca prin executare silita, firma poate fi vanduta pe bucati. In aceste conditii, Havrilet sustine ca s-ar putea trece la vanzarea digurilor si echipamentelor aferente acestora, a podetelor si iazurilor de parcare pe fiecare ferma in parte.
Printre investitorii interesati de aceasta modalitate de privatizare se pare ca s-ar afla si SC "Ihtio" SRL, SC "Paulsig" SRL, "Judith" SRL, "Pescaliment" si SC "Agripinerolo", firmele care exploateaza fondul piscicol in prezent. Acestea ar vrea sa devina proprietarii fermelor pe care le exploateaza.
Preluarea intregului pachet de actiuni, adica acoperirea intregii datorii a SC "Piscicola" SA se pare, insa, ca a fost un efort prea mare pentru oricare dintre aceste societati.
In prezent, firma din Zau de Campie apartine Statului Roman in proportie de 70 la suta, 30 la suta din actiunile "Piscicola" fiind cumparate de SC "Agripinerolo" de la SIF Transilvania. Compania cu capital italian a primit, in baza contractului de asociere in participatiune, exploatarea celei mai importante ferme, respectiv cea de la Zau de Campie.

"Digurile plus echipamentul aferent vor putea fi scoase la vanzare silita. Apreciem ca valoarea acestora s-ar putea ridica la circa 20 de miliarde lei vechi ", a spus liberalul Nicolae Havrilet. Potrivit acestuia, "cine cumpara digurile, va solicita in concesiune luciul de apa". El a adaugat ca, potrivit unor estimari anterioare, un metru liniar de dig in zona lacurilor a fost evaluat la suma de 500.000 de lei vechi, desi echipamentul aferent acestora nu functioneaza, fiind blocat.

Cele mai citite

România atinge cel mai mare preț al energiei din 2024, pe fondul producției scăzute de energie regenerabilă

Scăderea producției de energie solară, cauzată de lipsa luminii solare, a dus la un deficit de producție, ceea ce a crescut semnificativ prețul energiei România...

Ucrainenii nu sunt dispuși la concesii teritoriale în schimbul păcii cu Rusia

Ucrainenii se opun în continuare unor concesii teritoriale către Rusia pentru a obţine pacea, în pofida avansării trupelor ruse, pierderilor de vieţi omeneşti şi...

Lavrov va conduce delegația rusă la summitul G20, în locul lui Putin

Curtea Penală Internațională a emis în martie 2023, un mandat de arestare pe numele lui Putin Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov va conduce delegația rusă...
Ultima oră
Pe aceeași temă