În adăpostul, care era prevăzut pentru cel mult cinci sute de câini, sunt acum în jur de 1.200-1400 de câini n nici măcar angajaţii Administraţiei Domeniului Cublic, care se ocupă de adăpost nu mai ştiu numărul exact al animalelor de pe malul Sucevei, informează obiectivdesuceava.ro.
Asta se întâmplă pentru că nu mai sunt locuri în cuşti, o parte din câini se plimbă liberi în jurul adăpostului n dacă în urmă cu trei – patru ani lucrau opt oameni la serviciul de ecarisaj acum mai sunt cinci angajaţi, plătiţi cu salarii de mizerie.
Peste o mie de câini comunitari se chinuie, zilnic, în adăpostul de animale amenajat cu peste cinci ani în urmă în lunca Sucevei. Condiţiile în care animalele sunt ţinute sunt absolut mizerabile, duhoarea care răzbate de la animale făcând cu brio concurenţă celei de la staţia de epurare a oraşului, aflată la vreo două – trei sute de metri distanţă.
Numărul acestora nu mai este ştiut cu certitudine nici de cei care ar trebui să se ocupe de aşa ceva. Directorul Administraţiei Domeniului Public, Marian Andronache, a declarat că sunt aproximativ 1.200 de câini comunitari în acel adăpost. În schimb, una din angajate ne-a spus că numărul patrupedelor a ajuns la 1.400, însă ne-a spune ulterior că informaţiile oficiale le dă doar directorul.
Probabil că diferenţa de la 1.200 la 1.400 o reprezintă câinii care nu stau în cuşti, ci pe afară. Sunt lăsaţi liber şi latră la orice maşină care trece prin zonă. Din fericire, nu sunt multe maşini şi nici prea mulţi oameni care se averturează an acele zone, mirosul pestilenţial fiind un vecin greu de suportat, motiv pentru care oamenii se feresc de vizite prea dese.
De cum îndrăzneşte cineva să iasă din maşină, zeci de câini încep să se adune şi latră întruna. „Din fericire nu a fost muşcat nimeni”, ne dau asigurări unii angajaţi de la Domeniul Public după care tot ei ne spun şi secretul pentru care câinii nu au muşcat pe nimeni: animalele primesc în fiecare zi hrană şi apă. Nu e chiar mare lucru, însă iubitorii de animale îşi fac o datorie mai mult de suflet şi vin, periodic, cu sume de bani cu care să poată cumpăra şi transporta mâncare. În plus, câinii s-au mai obişnuit cu angajaţii de la serviciul de ecarisaj şi, câtă vreme aceştia sunt în zonă, nu au nicio problemă cu alţi oameni aflaţi în trecere. Continuă să latre iar senzaţia pe care o haită de 15 – 20 de câini o provoacă nu este din cele mai plăcute, ba din contră. Ceva mai periculoşi sunt, după cum ni s-a explicat, câţiva câini care la prima vedere par mai liniştiţi şi nu se agită din prima să latre cu restul haitei.
Chiar dacă mizeria este peste tot, câinii care sunt lăsaţi în libertate o duc mai bine decât cei peste o mie care sunt chinuiţi, îngrămădiţi, în cuşti. Cei care stau în libertate latră pe lângă puţinii oameni care ajung pe acolo, aleargă după maşini, dar niciodată nu părăsesc arealul pentru că mereu au la dispoziţie o sursă de hrană.
Mult mai chinuite sunt patrupedele din cuşti. Nu au libertate iar singurul lucru care îi împiedică în a se sfâşia între ei este faptul că primesc, regulat, mâncare, mai bună sau mai proastă. Din când în când, parcă pentru a mai prinde puteri, se opresc din lătrat, după care din nou încep să scheaune sau să mârâie. Alteori încep un fel de lupte stupide între câinii dintr-o cuşcă şi cei din alta vecină: unul la altul mârâie, latră, îşi arată colţii şi încearcă să se muşte printre gratii. Aproape că este imposibil pentru cineva să poată să aibă o conversaţie cu vreun angajat de acolo din cauza larmei pe care o fac animalele din cuşti, a câinilor lăsaţi în liberatate care dau târcoale şi din când în când încep să latre ca să îşi facă simţită prezenţa. Mai mult decât lătratul animalelor, mirosul respingător şi imaginea dezolantă şi mizerabilă sunt cele mai puternice motive pentru care devine foarte greu să se poată înţelege om cu om acolo.
Unii angajaţi, probabil mai vechi, printre care şi un medic veterinar din Germania – împătimit iubitor de animale – s-au obişnuit cu mirosul pestilenţial. Alţii în schimb poartă şi acum un fel de măşti chirurgicale. Nici ei nu sunt oameni care să fie plătiţi bine pentru munca pe care o fac, ci din contră au salarii mici sau de mizerie cum s-ar spune în popor. Munca lor ingrată nu este compensată nici de condiţii mai bune, nici de lefuri atractive. Ba mai mult, colac peste pupăză, nici măcar nu sunt suficient de mulţi încât să poată face faţă cerinţelor.
Directorul Marian Andronache spune că, în urmă cu şapte – opt ani, adăpostul respectiv avea o capacitate de vreo 2 – 300 de câini. Ulterior, capacitatea s-a extins la 5-600 de locuri. De atunci, numărul câinilor aduşi fie de asociaţii de protecţie a animalelor, fie de oameni care nu mai puteau să îi întreţină, fie prinşi de pe străzi, a crescut îngrozitor de mult. Fondurile sunt tot mai puţine iar pe lângă austeritatea bugetară privind cheltuielile de investiţii tăiate la maxim au mai venit şi disponibilizările de personal.
Astfel, dacă în urmă cu trei – patru ani erau opt angajaţi la serviciul de ecarisaj din cadrul Direcţiei Domeniului Public, acum sunt cinci, la care se adaugă tehnicianul şi veterinarul. Celor cinci li s-au tăiat din salarii, din sporuri iar munca li s-a dublat, ba chiar triplat în unele situaţii şi, din cauza legislaţiei de avarie care este la ora actuală, ar mai trebui să plece încă patru din cei cinci angajaţi ai serviciului de ecarisaj pentru ca să poată fi angajat un singur om.
