5.3 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSpecialPeste 60 milioane de ţigări vechi, confiscate

Peste 60 milioane de ţigări vechi, confiscate

În luna februarie a acestui an, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat, în Portul Constanţa Sud Agigea, opt containere, sosite la bordul a două nave sub pavilion Marea Britanie, respectiv Turcia, încărcate conform documentelor de însoţire cu ţigarete, de diferite mărci.

Primele şase containere cu ţigarete au sosit pe adresa unei societăţi comerciale din Bulgaria, iar celelalte două containere pe adresa unei societăţi comerciale cu sediul în municipiul Constanţa. Primul transport a fost efectuat pe ruta Grecia – România, urmând apoi traseul Bulgaria – Olanda, şi conţinea 7.876 de baxuri cu ţigarete (46.458.600 ţigarete), iar al doilea transport s-a derulat pe ruta Grecia – Olanda – România şi conţinea 1.516 de baxuri cu ţigarete (14.743.000 ţigarete). În baza analizei de risc, având suspiciuni că acestea ar putea fi contrafăcute, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea unui control amănunţit.

În urma controlului a rezultat faptul că respectivele ţigarete sunt într-o stare avansată de degradare, din fiecare container fiind ridicate mostre pentru a fi expertizate la o firmă specializată din Bucureşti. Din informaţiile deţinute de poliţiştii de frontieră constănţeni, care au fost coordonaţi în timpul cercetărilor de ofiţeri specializaţi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, şi în colaborare cu reprezentanţi ai Interpol şi ai Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii din Bucureşti, a rezultat faptul că ţigaretele urmau să ajungă pe piaţa neagră din ţări ale Uniunii Europene.

La începutul acestei săptămâni, în urma rezultatelor primite de la producătorii de ţigări care au efectuat expertize de specialitate, s-a stabilit faptul că întreaga cantitate de ţigarete este improprie consumului atât pe teritoriul Uniunii Europene, cât şi în afara acestuia. Ţigaretele urmează a fi distruse conform procedurilor legale.

Cele mai citite

Donald Trump l-a desemnat oficial pe Marco Rubio pentru a fi secretar de stat al SUA

Donald Trump l-a nominalizat, miercuri, pe senatorul din Florida, Marco Rubio, pentru funcția de secretar de stat, potrivit nypost.com. „Marco este un lider extrem de...

Economia României crește cu 1,1% în T3 2024 față de anul trecut, dar stagnează comparativ cu trimestrul anterior

Economia României a înregistrat o creștere de 1,1% în al treilea trimestru al anului 2024 comparativ cu aceeași perioadă din 2023, conform datelor publicate...

Diabetul atinge niveluri pandemice, afectând peste 800 de milioane de persoane la nivel global

Diabetul, o afecțiune care perturbă procesarea zahărului în organism, a devenit una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate la nivel mondial, cu o...
Ultima oră
Pe aceeași temă