Deputatul Laurentiu Mironescu, cu cioc si mustacioara, a iesit la rampa pentru a-si arata muschii, in direct, in perspectiva alegerilor judetene a PD Constanta. Se stie ca Mironescu pozeaza de multa vreme in asa-zisul salvator al filialei teritoriale a Partidului Democrat, imagine la care tine mai mult decat la propriul sau partid. In acest context, se prea poate ca nimic din ceea ce s-a intamplat in ultimele luni de zile, ne referim, evident, la deranjul din partid, sa nu fie o pura intamplare. Prea s-au straduit unii sa rascoleasca si sa genereze o stare de debandada in unele organizatii locale, unde, cu prilejul alegerilor care au stabilit noile conduceri, am asistat la interminabile scandaluri. Pe acest fond de profunda agitatie, de balci si mahala, deputatul Mironescu iese de la cutie propovaduind pacea si unitatea de monolit! Cu alte cuvinte, LM, care ne-a indopat in ultima vreme cu teoriile lui personale, este singurul care poate pune punct luptelor interne din PD Constanta! Vom vedea, in caz de victorie, care este, in ceea ce-l priveste, distanta de la teorie la practica. Ce-i drept, se pare ca domnia sa a reusit sa aplaneze in avantajul sau conflictele iscate in organizatiile Constanta (municipiu) si Medgidia, doi dintre satelitii pe care LM se bazeaza atunci cand defileaza prin fata noastra in chip de mare invingator.
Doar pedistii lui Nae Negrea de la Mangalia nu-i canta dumnealui in struna, pentru ca liderul reales aici nu este dispus sa mai tolereze actele grave de indisciplina, acte care nu par sa-l deranjeze deloc pe domnul deputat! E si firesc, de vreme ce proaspetii exclusi din partid fac parte din gruparea „M”, care si-a propus sa-l instaleze cu orice pret pe Mironescu in fruntea PD Constanta! Sunt convins, insa, ca eforturile lui Nae Negrea de a face curatenie in partid vor fi zadarnicite de omul care i-a convins pe toti ca isi trage seva puterii de la Cotroceni.
Nu este exclus ca liderul de la Mangalia sa plateasca scump pentru curajul de a exclude din partid doi dintre sustinatorii lui Mironescu, deoarece este cunoscut faptul ca domnul deputat, ca si Traian Basescu, pe care se straduieste sa-l copieze in cuget si simtire, este un om razbunator. Iata de ce ne indoim ca prin venirea lui Mironescu in fruntea organizatiei apele se vor limpezi in PD Constanta…