PDL a organizat un adevărat desant al intelectualilor din partid, grupaţi sub cupola Institutului de Studii Populare, la Cluj-Napoca, acolo unde preşedintele partidului, Emil Boc, încearcă să revină la Primăria Cluj-Napoca. Printre cei care au decis să îi dea o mână de ajutor fostului premier se numără fostul preşedinte al PNL, Valeriu Stoica, şi Sever Voinescu. Ei au încercat să ridice moralul membrilor PDL şi să le arate că miza bătăliei politice de la Cluj „este una uriaşă”, după cum a spus Stoica. „Deja, în România, începe să se simtă regretul că Emil Boc nu mai este premierul României. Nu peste multă vreme, oamenii vor face o evaluare corectă a ceea ce a făcut domnul Boc pentru România, într-o perioadă foarte grea”, a spus Valeriu Stoica. Reprezentantul Institutului de Studii Populare le-a spus participanţilor la o dezbatere organizată la Casa de Cultură a Studenţilor faptul că trecerea în Opoziţie a PDL are unele avantaje. Primul ar fi faptul că acest partid şi-a conservat nucleul dur de electori, iar al doilea ar fi faptul că, din momentul trecerii în Opoziţie, PDL şi-a oprit erodarea politică. „Prin comparaţie, românii încep să înţeleagă diferenţa dintre actuala guvernare şi guvernarea PDL”, a spus Valeriu Stoica. Ideea a fost reamintită şi de Sever Voinescu. „USL a început să se prăbuşească din momentul în care a preluat puterea. USL se va dizolva în momentul în care îşi va fi consumat iluzia politică. Însă PDL trebuie să fie suficient de matur încât să înţeleagă faptul că nu poate fi singur pe scena politică. PDL ştie că pe scena politică şi că pe partea cealaltă are nevoie de o stângă bine articulată, cu care să fie în competiţie”, a afirmat Sever Voinescu.
Opoziţia, oportunitate?
Valeriu Stoica a încercat să îi convingă pe colegii săi din PDL că intrarea în Opoziţie ar fi, de fapt o oportunitate. El le-a spus că ieşirea PDL de la guvernare oferă membrilor acestui partid posibilitatea de a se regrupa, iar pe de altă parte, democrat-liberalii ar fi rămas singurul partid de dreapta. Liderul Institutului de Studii Populare a declarat că PNL s-ar fi dizolvat în USL, iar PDL a rămas singurul partid de dreapta. „PNL s-a dizvolvat în Uniunea Socialistă”, a atacat Valeriu Stoica fostul său partid. Însă Sever Voinescu a temperat entuziasmul colegilor săi de partid. El le-a spus acestora că PDL va reveni la guvernare în minim un an şi în maximum trei ani. Iar Valeriu Stoica a fixat obiectivul PDL pentru alegerile parlamentare din toamnă, la circa 30 la sută din voturi. Preşedintele PDL, fostul premier Emil Boc, a declarat că partidul său a câştigat bătăliile politice din Opoziţie şi că trecerea PDL în Opoziţie a avut darul de a arăta care sunt adevăratele caractere şi care sunt oportuniştii.
Bătălie dură
Desantul PDL la Cluj arată că bătălia pentru acest oraş poate fi decisivă pentru viitorul democrat-liberalilor. În competiţie sunt trei candidaţi puternici. Sondajele de opinie, multe dintre ele contestate şi utilizate pe post de armă politică, arată că Emil Boc ar avea un avantaj fragil faţă de competitorul său din USL, senatorul Marius Nicoară. Însă marea surpriză ar putea veni de la independentul Mircia Giurgiu, care are şanse în această bătălie dacă sindicatele, din care provine, se vor mobiliza în sprijinul său.