10.5 C
București
marți, 7 ianuarie 2025
AcasăSpecialPD si PNL actioneaza cu demisiile pe masa

PD si PNL actioneaza cu demisiile pe masa

Relatiile dintre membrii Aliantei „D.A.” din judetul Caras-Severin nu sunt chiar atat de stranse pe cat lasa impresia liderii PNL si PD in declaratiile pe care le dau pe aceasta tema. Astfel, in conferinte de presa se mai strecoara „soparle” intre liberali si democrati, evident fara nume, dar cu suficiente elemente ca oricine sa priceapa despre ce este vorba.
Pana acum, unii dintre liderii Aliantei din judet par sa reactioneze in oglinda unii fata de altii, indiferent de subiect. Dupa ce vicepresedintele liberal al Consiliului Judetean, Horia Irimia, isi anunta public intentia de a-si depune demisia de onoare in cazul in care finantarea ISPA, solicitata de la Bruxelles pentru alimentarea cu apa a opt orase carasene, nu va fi aprobata. Imediat dupa acest episod, in conferinta organizatiei municipale a PD a urmat un anunt similar, tot cu „daca” inainte.
Secretarul organizatiei, Viorel Blajovan, recent ales administrator al SC „Urban” SA, firma infiintata printr-o hotarare a Consiliului Local Resita, contestata ulterior in instanta de contencios-administrativ, a afirmat ca „daca” hotararea nu va fi anulata si daca in trei luni dupa aceea cetatenii nu vor vedea mai multa curatenie in oras, isi va da demisia.

Cele mai citite

Donald Trump Jr. a efectuat o vizită privată în capitala Groenlandei

Donald Trump Jr., fiul cel mare al fostului președinte american Donald Trump, a efectuat o vizită privată în capitala Groenlandei, Nuuk, la scurt timp...

Starlink transformă industria aviatică: Internet de mare viteză disponibil la bordul avioanelor

Companiile aeriene din întreaga lume intră într-o nouă eră a conectivității, oferind pasagerilor acces la internet la bord. Spre deosebire de competitorii săi, precum...
00:01:16

VIDEO. Imagini de la cutremurul din Tibet. Echipele de salvare caută supraviețuitori printre dărâmături

Bilanțul victimelor în urma unui cutremur puternic care a lovit marți dimineață regiunea izolată Tibet din China a crescut la cel puțin 53 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă