1.3 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialPC ameninţă să spargă unitatea USL în trei judeţe

PC ameninţă să spargă unitatea USL în trei judeţe

În trei dintre judeţele Transilvaniei, Uniunea Social-Liberală (USL), alianţa Opoziţiei, pare că este pe punctul să facă implozie. Motivul este reprezentat de tensiunile dintre partidele care compun Uniunea Social-Liberală. Concret, este vorba de nemulţumirea liderilor celei mai mici dintre formaţiunile politice care compun USL, Partidul Conservator. Iar aceste nemulţumiri ar putea duce la apariţia primelor fisuri în ceea ce ar trebui să fie un monolit electoral. Liderii conservatori din Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Sălaj sunt nemulţumiţi de modul în care au fost stabiliţi candidaţii la alegerile locale.

Ei afirmă că nu ar fi fost consultaţi nici măcar de partenerii lor liberali din cadrul Alianţei de Centru-Dreapta, iar locurile pe liste ar fi fost împărţite de către social-democraţi şi liberali de parcă nici nu ar fi existat Partidul Conservator. În acest context, liderii conservatorilor fac presiuni pentru ca formaţiunea lor să primească locuri eligibile pe listele candidaţilor pentru cele trei consilii judeţene, dar şi pe listele candidaţilor pentru oraşele din Cluj, Sălaj şi Bistriţa-Năsăud. O altă dorinţă este ca, în anumite localităţi, candidaţii conservatori să aibă dreptul să intre în competiţie pentru funcţia de primar. Pe de altă parte, reprezentanţii PNL şi cei ai PSD consideră că pretenţiile conservatorilor ar fi exagerate. Ei afirmă că rezultatele electorale ale Partidului Conservator înregistrate la ultimele alegeri nu îi îndreptăţesc pe conservatori să ridice prea multe obiecţii.

Conflicte mocnite

În judeţul Bistriţa-Năsăud, lucrurile sunt amestecate. PC va avea candidaţi susţinuţi de USL în comunele Leşu şi Matei, precum şi candidaţi proprii, care vr intra în competiţie inclusiv cu cei susţinuţi de PNL şi de PSD în alte trei comune. Este vorba de Dumitra, Prundu Bârgăului şi Livezile. Preşedintele PC Bistriţa-Năsăud, Iulian Stroe, spune că este inacceptabil ca reprezentanţii partidului său să nu primească măcar un loc eligibil pe lista candidaţilor pentru Consiliul Local Bistriţa şi pe lista candidaţilor pentru Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud. De asemenea, liderul PC Sălaj, Mircea Gheţe, spune că Partidul Conservator ar putea avea candidaţi separaţi în toate localităţile din judeţ.

„Singurele liste comune pe care le vom depune, dacă nu se va schimba atitudinea partenerilor noştri politici, sunt cele la care ne obligă protocolul USL, adică pentru Consiliul Local Zalău şi pentru Consiliul Judeţean Sălaj”, a declarat, recent, pentru „România liberă”, Mircea Gheţe. La rândul său, preşedintele executiv al PC Cluj, Avram Gal, spunea că, în judeţul Cluj, conservatorii doresc două locuri eligibile pe lista pentru Consiliul Judeţean, unul pe lista pentru pentru Consiliul Local Cluj-Napoca şi dreptul de a desemna candidat pentru Primăria Câmpia Turzii. De altfel, Avram Gal ar dori să candideze el însuşi la Câmpia Turzii, acolo unde, în anul 2008, a ajuns până în turul al II-lea al alegerilor locale.

Partid media

Dacă rezultatele electorale ale Partidului Conservator au fost modeste în cele trei judeţe, importanţa sa este bazată pe forţa trustului media Intact, fondat de Dan Voiculescu. Televiziunile Antena 3 şi Antena 1 au fost printre cei mai virulenţi critici ai Puterii PDL. De multe ori, reprezentanţii trustului Intact au ieşit din neutralitatea jurnalistică şi şi-au asumat expres rolul de opozanţi. Totodată, trustul de presă fondat de Dan Voiculescu a devenit principalul canal de comunicare pentru liderii USL.

Cele mai citite

Prognoza meteo pentru Anul Nou și luna ianuarie 2025: Vreme mai caldă decât de obicei

Meteorologii au emis o prognoză detaliată pentru perioada sărbătorilor de Anul Nou și pentru luna ianuarie 2025, anunțând temperaturi mai ridicate decât cele normale,...

Semnale din Est: Numărul companiilor listate la bursa din Singapore, la cel mai scăzut nivel din ultimele două decenii

Bursa din Singapore a înregistrat o scădere semnificativă a numărului de companii listate, ajungând la 617 în octombrie 2024, cel mai scăzut nivel din...

Zi plină pentru salvamontiști: 88 de apeluri de urgență și aproape 100 de persoane salvate

Dispeceratul Național Salvamont a raportat vineri dimineață că, în ultimele 24 de ore, salvamontiștii au fost solicitați să intervină în 88 de situații de...
Ultima oră
Pe aceeași temă