2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSpecialParc de 3 milioane de euro

Parc de 3 milioane de euro

În locul fostelor sere municipale din Baia Mare se va amenaja un parc în suprafaţă de 2,5 hectare, finanţat din bani europeni, prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Viitorul parc este situat în zona centrală a urbei, iar amplasamentul se delimitează de o zonă locuită, Casa Tineretului, catedrala ortodoxă şi sediul SRI Maramureş. Conform proiectului, suma de 3 milioane de euro va fi utilizată pentru amenajarea parcului cu arbori şi arbuşti, alei, mobilier urban, o parcare cu 30 de locuri şi, ca o noutate, un labirint realizat din gard viu.

Labirint viu

„Ministerul Dezvoltării ne-a comunicat acceptarea finanţării din fonduri europene Parcului Central, iar după jumătatea lunii mai reprezentanţii Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest vor efectua vizita pe teren, iar apoi se va semna contractul de finanţare”, a confirmat Vasile Barbul, city manager al municipiului Baia Mare.

Autorităţile spun că la intrarea în „labirintul viu” se vor distribui hărţi, pentru a evita incidentele neplăcute. Parcul Central face parte dintr-un proiect mai amplu al municipalităţii, denumit „Oraşul din Gând”, care cuprinde amenajarea unui cartier rezidential şi de afaceri, imobile de utilitate publică, parcari supraetajate, un miniobservator astronomic şi chiar transport aerian prin cablu. Deocamdată, proiectul este doar în gândul autorităţilor.

Cele mai citite

Austria: „Liber” pentru anchetarea liderului Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl

Parlamentul austriac a aprobat miercuri ridicarea imunităţii liderului Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl, la cererea Parchetului, care doreşte să-l ancheteze pentru o presupusă mărturie...

Horațiu Potra deținea ilegal trei pistoale. Călin Georgescu crede că totul e un „plan malefic” pentru a fi arestat

Apar noi detalii în dosarul în care mercenarul Horaţiu Potra este acuzat că plănuia proteste violente în Bucureşti. Fostul luptător din Legiunea Străină nu...

Marșul Eroilor de la Timișoara marchează 35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989

Organizatorii subliniază că evenimentul este deschis tuturor timișorenilor, indiferent de vârstă, sex, religie sau simpatii politice Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria organizează, luni, cea de-a 19-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă