Regia Autonomă de Transport Urban Călători (RATUC) Cluj a anunţat programul de circulaţie a autobuzelor şi microbuzelor în perioada sărbătorilor de iarnă. Astfel, în ajunul Crăciunului şi a Anului Nou ultimul mijloc de transport va circula cel târziu până la ora 22:30, respectiv 21:30, iar în ziua de Crăciun, precum şi în 1 ianuarie, circulaţia va fi prelungită până la ora 23:00, însă ea va fi efectuată conform programului din zilele de duminică. Totuşi, călătorii vor avea la dispoziţie o linie de transport pe timp de noapte, însă şi aceasta va avea un program orar devansat.
Comunicat RATUC
„În zilele de 27-28.12.2012, 03-04.01.2013, circulaţia mijloacelor de transport în comun se va desfăşura între orele 05:00 – 23:15, conform programului din zilele lucrătoare. Programul de funcţionare a punctelor de vânzare bilete-abonamente va fi corespunzător cu programul de transport în comun. În perioada 24- 26.12.2012, 31.12.2012, 01-02.01.2013 vor fi introduse curse de noapte pe linia 25 (autobuze). Acestea se vor efectua, din 30 în 30 de minute, între orele 23:00 şi 01:00 (00:30 ultimele plecări din Bucium şi Iulius Mall). În 24.12.2012 – Ajun de Crăciun, linia 25 de autobuze va circula între orele 22:30 – 24:00, iar în 31.12.2012 – Ajun de An Nou, între orele 21:30 – 23:00”, potrivit unui comunicat al RATUC Cluj.