Alianţa România Dreaptă vrea să câştige la Constanţa cel puţin 25% din voturi la alegerile parlamentare.
Alianţa România Dreaptă funcţionează la Constanţa. Pentru a arăta acest lucru, preşedinţii celor patru partide care o compun au organizat, ieri, o conferinţă de presă, în care şi-au prezentat şi obiectivul pentru alegerile parlamentare din această iarnă. „ARD Constanţa îşi propune să obţină un scor de minimum 25 la sută la alegerile parlamentare din 9 decembrie”, a declarat Gigi Chiru, preşedintele PDL Constanţa. „Chiar dacă putem fi diferiţi noi ca partide, scopul nostru comun e acela de a prezenta o alternativă la actuala conducere guvernamentală a acestei ţări”, a punctat şi preşedintele Forţei Civice, Dănuţ Culeţu.
Chiar dacă şi-au stabilit obiectivul, membrii alianţei nu au stabilit încă cine îl va duce la îndeplinire. Cu alte cuvinte, nu se cunosc încă persoanele care vor candida. „În perioada următoare, împreună cu partenerii de alianţă, vom conveni asupra listei de candidaţi pe care o vom supune în prima etapă avizării Comisiei de Integritate la Bucureşti, după aceea o vom da publicităţii. Preocuparea noastră este aceea de a trimite în competiţia electorală cei mai buni reprezentanţi ai Alianţei România Dreaptă la nivel judeţean. Am avut o rundă de întâlniri şi negocieri cu toţi co-preşedinţii Alianţei, urmează să purtăm discuţii în continuare pentru a conveni şi a ne pune de acord asupra distribuirii mandatelor între partidele componente”, a afirmat Gigi Chiru.
Acesta a mai spus că termenul limită stabilit de Vasile Blaga pentru înregistrarea tuturor candidaturilor la alegerile parlamentare este data de 15 octombrie. „Negocierile continuă. Suntem în aşteptarea protocolului de reglementare a numărului de mandate între partidele componente. Dacă găsim formula cea mai potrivită, vom lua decizia, cu sau fără acel protocol la nivelul conducerii constănţene”, a mai spus Chiru. „Rămâne ca eficienţa candidaţilor, adică numărul de voturi care pot fi aduse ca urmare a unor evaluări, să fie elementul cel mai important, după ce vom face aceste evaluări şi propuneri ne vom întâlni să stabilim care va fi modalitatea în care vor fi repartizate pe colegii persoanele respective”, a conchis Dănuţ Culeţu.