Aproape o sută de proiecte derulate de primăriile din judeţul Mureş în cadrul Programului de Dezvoltare a Infrastruturii şi a Unor Baze Sportive din Spaţiul Rural (Ordonanţa Guvernului 7/2006) sunt blocate din lipsa fondurilor. Mai mult, primăriile care au candidat pentru obţinerea finanţării, convinse că vor primi banii pentru proiectele care au fost declarate eligibile, au angajat lucrări şi acum au datorii faţă de firmele constructoare. „Nici o primărie din Mureş nu se poate lăuda că nu are datorii faţă de constructori pentru proiectele derulate în baza Ordonanţei 7″, a declarat vicepreşedintele CJ Mureş, Cristian Chirteş. El a atras atenţia asupra faptului că, dincolo de această problemă, proiectele respective sunt blocate, iar banii investiţi până acum ar putea fi pierduţi, deoarece lucrările se degradează pe zi ce trece. „Primăriile nu au bani pentru conservarea lucrărilor începute, astfel că eventuala reluare a lucrărilor anul viitorva duce la creşterea sumei necesare proiectului cu cel puţin 20%”, a mai spus Cristian Chirteş.
Blocaj „precoce”
Cât priveşte proiectele aflate în derulare, cele mai multe sunt blocate în stadiu incipient. Fondurile alocate până acum sunt cel mult de 20% din valoarea necesară. Proiectele derulate în Mureş în baza OG 7/2006 vizează pe de o parte reabilitarea sau construirea de săli de sport sau baze sportive (35), dar mai ales extinderea reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare sau reabilitarea şi construirea de poduri şi podeţe (60).