Naşul Paştelui din Chereluş

Săptămâna Mare aduce în ­prim-plan un adevărat ­tezaur al tradiţiilor.

Locuitorii satului arădean Chereluş perpetuează un obicei unic şi străvechi de sute de ani legat de sărbătoarea Paştelui. În fiecare an, familia unui gospodar de vază îşi anunţă intenţia de a deveni „Naşul Paştelui”. În Joia Mare, familia respectivă pregăteşte „coşare” cu colaci, prescuri, ouă vopsite şi un miel care sunt plimbate într-o procesiune pe străzile satului, până la biserică, unde sunt sfinţite de preot. În comuna arădeană Almaş, în Joia Mare, preotul Ioan Daşcău, are grijă ca tradiţia să fie respectată.

La Almaş, focul în faţa bisericii

În comuna arădeană Almaş, preotul Ioan Daşcău are grijă ca obiceiurile locale să nu fie alterate de modernism. Tradiţia comunei spune că în momentul în care paştele intră în biserică, în Joia Mare, în faţa bisericii trebuie să fie aprins un foc. La focul din faţa bisericii ortodoxe obişnuiesc să participe şi tineri neoprotestanţi, pentru că ­obiceiul este adânc înrădăcinat în tradiţia locului. Preotul Ioan Daşcău consideră acest fapt normal pentru că, în opinia sa, toţi sunt tineri ai comunei, vlăstare care îşi au adânc în­fipte în glia locului rădăcinile prin care trag seva trăirilor ­româneşti.

Băieţii aleg buşteni mari, pe care îi împing în faţa gardului bisericii, unde aprind rugul care va arde până în a treia zi de Paşte. Tot focul din faţa bisericii din Almaş mai perpetuează un obicei, acela al încondeierii ouălor. Femei şi fete, îmbrăcate în costume păstrate din generaţie în generaţie, se adună în jurul rugului pentru a încondeia ouăle. Bătrânele transmit meşteşugul celor tinere, aşa cum l-au învăţat şi ele de la mamele şi bunicile lor. Femeile împodobesc ouăle cu modele specifice Almaşului, dintre care nu lipsesc creanga de brad sau frunza de stejar. Ele îşi confecţionează singure şi uneltele folosite pentru încondeierea ouălor de Paşte.

Focul are semnificaţii multiple pentru sătenii din Almaş. În primul rând, după cum a explicat părintele Daşcău, „el simbolizează purificarea şi tăria credinţei pe care nu o poate stinge vântul patimilor”. Tot focul continuă litera Evangheliei, care spune că în timpul în care Cristos era la judecată, poporul se încălzea la foc, în aşteptarea sentinţei. Întreţinerea focului este o operaţiune care cade în sarcina tinerilor comunei. În jurul flăcării se adună bătrânii şi tinerii satului, care povestesc, creând o punte între generaţii. Focul aprins în Joia Mare arde neîntrerupt până în a treia zi de Paşte. Părintele Daşcău spune că tradiţiile pascale s-au păstrat la Almaş nealterate chiar şi pe vremea comunismului, cu toate că atunci aceştia au încercat manevre de intimidare pentru împiedicarea aprinderii focului din faţa bisericii. Sătenii sunt mândri de obiceiurile lor, pe care vor să le transmită şi generaţiilor viitoare.

Obicei de Paşte străvechi la Chereluş

La Chereluş, a fost păstrat un obicei unic: în fiecare an, familia unui gospodar de vază îşi anunţă intenţia de a deveni „Naşul Paştelui”. În Joia Mare, acasă la Naş se reuneşte toată suflarea satului. Femeile, coordonate de soţia acestuia, pregătesc „colăceii” tradiţionali, un fel de gogoşi de post, cu care sunt serviţi sătenii înainte de a pleca în procesiunea spre biserică. În cinci coşuri se pun colăcei şi câte nouă ouă vopsite. Întotdeauna numărul de ouă din coşare trebuie să fie impar. Sătenii se adună într-o coloană condusă de familia Naşului şi pleacă spre biserică, de unde au fost scoşi prapurii care au fost purtaţi de copii şi tineri într-o procesiune pe străzile satului, revenind acasă la Naş. Aici oamenii, conform obiceiului, au fost omeniţi cu pahare de ţuică, sucuri şi colăcei. Între timp, femeile şi tinerele fete au pregătit un miel viu, pe capul căruia a fost pusă o cunună simbolizând cununa jertfei lui Hristos. După aproximativ o oră, se formează coloana a doua, în frunte cu zece fete, dintre care două au purtat coşul cu mielul iar celelalte opt, coşuri cu colaci şi ouă vopsite. Au urmat tinerii cu prapurii bisericii, Naşul Paştelui, familia sa şi sătenii. Procesiunea se opreşte la biserica din sat, unde preoţii oficiază o slujbă specială. Coşu­rile rămân în altar pentru a fi sfinţite în Noaptea Învierii. Mielul urmează şi el să fie sacrificat în Ajunul Învierii.

Masă de Paşte

În comuna clujeană Apahida există un alt obicei. Gospodarul care oferă „paştele”, adică pâinea şi vinul oferite de sărbătoarea Învierii participanţilor la slujbă, oferă în prima zi a sărbătorii o masă notabilităţilor locale şi preotului. De pe masă nu lipsesc mielul, ouăle roşii, cozonacul şi vinul. Masa oferită de gospodar este un bun prilej de socializare.