ARAD. O retea de traficanti care distribuia marijuana in municipiul Arad a fost anihilata de ofiterii Antidrog. Retinerea traficantilor s-a facut dupa trei luni de supraveghere a activitatii acestora.
Oamenii legii au reusit prinderea in flagrant a doi dintre traficanti, Tudor P, de 25 de ani, din Arad, si Ioan Daniel M., de 27 de ani, din Lugoj (judetul Timis), in timp ce distribuiau droguri unei persoane. Ulterior, in baza probelor administrate, a fost identificat si Marius Ioan S., de 17 ani, „dealer” in municipiul Arad, care in repetate randuri a vandut mai multor persoane, chiar si elevilor din mai multe licee, droguri de tip marijuana, in schimbul sumei de 200.000 lei/tigara artizanala.
Toti trei au fost prezentati Tribunalului cu propunere de arestare preventiva sub aspectul savarsirii infractiunii de trafic de droguri de risc. Pe numele acestora au fost eliberate mandate de arestare preventiva pentru 29 de zile majorilor si 20 de zile minorului.
Intreaga retea a fost anihilata odata cu identificarea ultimului membru, Marius Adrian L., de 31 de ani, din Arad. Si acesta a fost prezentat instantei cu propunere de arestare preventiva sub aspectul savarsirii infractiunii de trafic de droguri, pe numele sau fiind eliberat un mandat de arestare preventiva pe 29 de zile. Cei patru traficanti de droguri risca o pedeapsa privativa de libertate intre 3 si 15 ani.
In intreaga operatiune, in urma flagrantelor si a perchezitiilor domiciliare efectuate a fost capturata 1,956 kg de marijuana si 11 tigari artizanale, cantitate din care s-ar fi putut confectiona peste 8.000 de „jointuri”, al caror pret pe piata „en detail” este de circa 45.000 de euro.