4.7 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialMehedinţi: Cinci localităţi, poluate cu cenuşă de la termocentrala Romag Termo

Mehedinţi: Cinci localităţi, poluate cu cenuşă de la termocentrala Romag Termo

Cinci localităţi din apropierea municipiului Drobeta Turnu Severin au fost afectate, luni, de poluarea cu cenuşă ridicată, în urma vântului, de pe platforma Romag Termo a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN), reprezentanţii instituţiei au spus că nu pot evita fenomenul, informează Mediafax.

Vântul puternic a ridicat pulbere de cenuşă în atmosferă, de pe platforma Romag Termo a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) din apropierea municipiului Drobeta Turnu Severin, norul ajungând la patru kilometri de termocentrală şi afectând cinci localităţi: Halânga, Răscoleşti, Dudaşul Cerneţiului, Cerneţi şi Piatra Albă.

Localnicii spun că fenomenul se repetă de fiecare dată când bate vântul.

„E plin de praf. Nu poti să mai pui rufe la uscat afară, peste tot e plin de praf. Avem copii, ne afectează pe toţi”, afirmă o localnică.

Într-un comunicat de presă transmis luni, reprezentanţii RAAN spun că norul de cenuşă se ridică de pe platforma sucursalei Romag Termo, din depozitul de zgură şi cenuşă, unde au loc lucrări la digul de bază, care au drept scop eliminarea impactului asupra mediului.

„Sucursala Romag Termo a sesizat Garda Naţională de Mediu şi Comisariatul de Mediu Mehedinţi cu privire la această situaţie, care nu poate fi evitată decât după finalizarea lucrărilor la investiţia de evacuare în şlam dens a zgurii şi cenuşii din cadrul sucursalei Romag Termo” , au mai precizat reprezentanţii RAAN.

Potrivit acestora, cenuşa spulberată nu este nocivă pentru populaţie.

Lucrările la instalaţia de eliminare a riscului poluării cu cenuşă au termen de finalizare sfârşitul anului 2012.

Termocentrala Romag Termo, sucursală a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare, este amplasată la aproximativ cinci kilometri nord-est de municipiul Drobeta-Turnu Severin, pe DN67.

Romag Termo asigură consumul de abur tehnologic şi energie electrică pentru sucursala Romag Prod, dar şi termoficarea pentru municipiul Drobeta-Turnu Severin.

Cele mai citite

Cum au ajuns două pisici drogate la spital

Două pisici au ajuns în stare gravă la Unitatea de Primiri Urgențe a Facultății de Medicină Veterinară din București, fiind suspectate de consumul de...

Prim-ministrul Marcel Ciolacu efectuează o vizită istorică în Marea Britanie pentru a întări parteneriatul strategic România-Marea Britanie

În perioada 12-13 noiembrie 2024, prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, se află într-o vizită de lucru în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de...

Încă o lovitură pentru FCSB! Băluță s-a accidentat și va lipsi tot anul

Seria de accidentări la FCSB continuă, iar lista indisponibililor se mărește după partida cu Universitatea Cluj. FCSB continuă să se confrunte cu probleme de lot,...
Ultima oră
Pe aceeași temă