Dacă bate astăzi pe FC Vaslui, CFR Cluj va fi 90 la sută campioană şi sigură de aproape 10 milioane de euro.
Pierderea meciului cu Astra Ploieşti, din etapa trecută, a făcut ca jocul cu FC Vaslui, de astăzi, să aibă un caracter decisiv pentru CFR Cluj. Ardelenii sunt la trei puncte în faţa celor de la Unirea Urziceni, ocupanta locului secund, iar o victorie împotriva elevilor pregătiţi de Marius Lăcătuş i-ar apropia destul de mult de al doilea titlu din istorie. Conducerea alb-vişiniilor conştientizează cel mai mult importanta partidei cu moldovenii şi, în frunte cu finanţatorul Arpad Paszkany, i-a ţinut într-o şedinţă toată săptămâna pe Cadu şi compania.
Şefii vor să câştige acest meci în special pentru că o eventuală cucerire a titlului ar duce-o pe CFR direct în grupele Ligii Campionilor. Iar odată ajunsă acolo, în vistieria clubului ar intra minimum patru milioane de euro şi suma ar putea creşte până la 10 milioane, în funcţie de parcursul feroviarilor în Ligă. „Cu Astra ne-am complicat singuri viaţa, iar de meciul cu Vaslui depinde munca noastră de un întreg sezon. Suntem obligaţi să-l câştigăm, iar dacă reuşim acest lucru, sunt convins că îi vom bate şi în finala Cupei României. Am fost şi cu Arpi în vestiar şi i-am încurajat pe băieţi, care sunt conştienţi de importanţa acestui joc. Atmosfera este bună, suntem o familie şi trebuie să ne gândim doar cum să câştigăm partida cu Vasluiul. Oricum, eu îmi fac calcule că Urziceniul va câştiga totul, aşa că trebuie să obţinem nouă puncte în următoarele trei jocuri pentru a lua titlul”, a spus preşedintele feroviarilor, Iuliu Mureşan. Finala campionatului, CFR Cluj-FC Vaslui, va începe la ora 18.00.
Susţinere totală
Fanii echipei CFR Cluj au anunţat că au pregătit o coregrafie specială pentru meciul din această seară, unul decisiv, în opinia lor, în lupta pentru titlu. De altfel, interesul maxim al suporterilor clujeni pentru întâlnirea cu FC Vaslui s-a văzut încă din prima zi de punere în vânzare a biletelor, când sute de fani s-au înghesuit la case. Este greu de crezut însă că recordul de asistenţă, care s-a înregistrat la meciul cu Steaua, 20.000 de oameni, poate fi bătut.