4.4 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024
AcasăSpecialMarinarii, gata de start

Marinarii, gata de start

Echipa din Constanţa a demarat pregătirile pentru returul Ligii a II-a, jucătorii pregătindu-se pe plajă sub conducerea noilor tehnicieni, Gheorghe Butoiu şi Ion Barbu.

FC Farul a reuşit să se adune cu greu la începutul sezonului 2010/2011 al Ligii a II-a la fotbal. Constănţenii au format o echipă cu doar o săptămână înaintea debutului în campionat, însă, în cele din urmă, au compensat lipsa de pregătire şi au reuşit un tur spectaculos, cu rezultate mai puţin aşteptate. Sub conducerea lui Ioan Sdrobiş, marinarii au încheiat prima parte a competiţiei pe un onorabil locul opt. La finalul primei jumătăţi a Ligii a II-a, preşedintele Relu Damian şi tehnicianul Ioan Sdrobiş se arătau încrezători în viitorul echipei şi în faptul că interminabilele probleme ale clubului se vor rezolva în iarnă.

Luni a venit ora reunirii, o reunire amânată deja cu o săptămână. Aceasta a fost una formală, pentru că jucătorii nu au efectuat nici un antrenament. Mai mult, nici Sdrobiş, care şi-a anunţat deja demisia, şi nici preşedintele clubului nu au fost prezenţi. Cei care au hotărât să plece la drum au fost doar câţiva jucători şi cuplul de tehnicieni Gheorghe Butoiu/Ion Barbu, cei care se vor ocupa în continuare de pregătire. Aceasta a început în regim de cantonament, însă nu la baza proprie, ci la un hotel din staţiunea Mamaia. Decizia a venit în urma faptului că nici până acum nu s-au plătit datoriile la utilităţi, astfel că baza din Primăverii nu poate găzdui încă echipa de pe litoral. În aceste condiţii, antrenamentele nu se pot desfăşura la stadion. Varianta cea mai viabilă a fost cea a plajei, mai ales că primele şedinţe vor fi pentru reacomodarea la efort, iar nisipul este suprafaţa cea mai potrivită pentru acest gen de antrenamente. Jucătorii şi tehnicienii continuă să spere că în cele din urmă toate problemele se vor rezolva şi echipa constănţeană se va putea pregăti în cele mai bune condiţii şi va reuşi să treacă cu bine şi de returul campionatului.

29 februarie este data la care marinarii vor susţine primul lor joc amical din această iarnă, cu CS Eforie.

Forţe proaspete

Surpriza cea mare, la reunire, a fost aceea că la echipă nu au venit doar juctători care au fost în lot şi în tur, ci şi fotbalişti care îşi doresc să revină la Farul, în ciuda dificultăţilor prin care trece gruparea de la malul mării. Unul dintre aceşti jucători este Ştefan Ciobanu. Acesta a evoluat ultima dată pentru Delta Tulcea, însă doreşte să revină la Farul. Acestuia i se mai adaugă şi Armando Mihai, care a revenit după împrumutul la Callatis Mangalia, precum şi jucătorii la care a renunţat o altă echipă constănţeană, Viitorul, Bubuleandră şi Renţea.

Cele mai citite

Probleme pentru FCSB! Campioana pierde doi titulari din defensivă înainte de meciul cu FC Botoșani

Convocările la echipele naționale aduc dificultăți pentru FCSB, care nu va putea conta pe doi jucători importanți în partida din Liga 1 împotriva lui...

De ce aleg tinerii cash-ul într-o lume digitalizată

Prima generație care a crescut cu tehnologia la îndemână, preferă să aibă numerar în buzunar Un fenomen paradoxal și tot mai interesant a început să...

Spania dezvăluie un plan de ajutor la o săptămână după inundațiile catastrofale

Spania a anunțat marți un pachet de ajutor în valoare de 10,6 miliarde de euro (11,5 miliarde de dolari) pentru a reconstrui regiunile devastate...
Ultima oră
Pe aceeași temă