Mii de oameni au căutat şi au găsit tămăduire sufletească la mănăstirea ortodoxă.
La doar câţiva kilometri de Şiria, în plină Podgorie a Aradului, maşinile se opresc, ies din drumul judeţean şi intră printre vii. De aici începe urcuşul spre Feredeu. Schitul se află într-o pădure deasă, lângă pârâul Feredeu, cunoscut a avea o apă vindecătoare, căutată de pelerini tot timpul anului.
Izvorul făcător de minuni
Dovezile aşezământului monahal sunt destul de greu de găsit, însă legenda spune că a existat un paraclis cu schit de lângă apa făcătoare de minuni şi dătătoare de sănătate. Unele izvoare istorice datează schitul la 1787, însă tradiţia locală vorbeşte de el încă de pe vremea turcilor. Istoricul maghiar Fabian Gabor menţionează că la „Feredeu era o apă vindecătoare”, iar alţi istorici ai vremii vorbesc despre „popa Pătru Gaja”, care ar fi oficiat slujbe la Feredeu. În 1870, un german a ridicat o cruce din banii săi drept mulţumire pentru faptul că fiica sa şi-a recăpătat vederea după ce şi-a spălat ochii cu apă din izvorul de la Feredeu. În însemnările preotul Nicolae Bâru povesteşte cum, proaspăt hirotonit, a venit în anul 1920 în prima sa excursie în această calitate la izvor, alături de mai mulţi credincioşi. În prezenţa a 500 de pelerini a avut loc o slujbă de sfinţire a apei. Peste 6 ani, părintele Bâru a înaintat o sesizare către episcopul ortodox Grigorie Gh. Comşa, referitoare la izvor, iar acesta în urma demersului, a cerut să i se raporteze exact situaţia de la Feredeu, pentru a stabili cum va putea fi utilizat izvorul „în slujba credinţei noastre şi a vieţii religioase a credincioşilor noştri”. La 31 august 1926, Oficiul Protopopesc Român al Şiriei, prin protoiereul Mihail Lucuţa, a adus la cunoştinţa episcopului date despre locul unde se află izvorul şi a lansat câteva sugestii cu privire la lucrările ce pot fi efectuate acolo. În acelaşi an, Comitetul urbarial Şiria a cedat o parcelă de teren pentru zidirea unei capele la Feredeu, precum şi o cantitate de lemne de construcţie şi o sumă de bani, cu condiţia ca Veneratul Consiliu Eparhial să aducă în stare de folosinţă, pe cheltuiala sa izvorul Feredeu. Istoricul arădean dr. Viorel Gheorghe Ţigu spune că a găsit în documentele din 1934 menţionat faptul că fetiţa Floarea Popoviciu, din Covăsânţ, şi-a recăpătat vederea după ce s-a spălat în mod repetat cu apă din izvorul de la Feredeu.
Pelerinaje, în perioada comunistă, la Feredeu
Preotul Nicolae Bâru a mobilizat Oastea Domnului din Covăsânţ, care a lansat un apel tuturor organizaţiilor Oastea Domnului din ţară, pentru a participa la un pelerinaj la Feredeu, pe 23 aprilie 1930. La 11 aprilie 1931, preoţii au pus piatra de temelie a paraclisului cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Actul comemorativ a fost pus în temelia paraclisului într-o sticlă ceruită. Un an mai târziu, pe 9 iunie a fost sfinţit paraclisul şi au continuat lucrările de construcţie a primei clădiri de locuit, o casă cu 3 camere. Atât construcţia paraclisului, cât şi a casei au fost făcute cu bani adunaţi din colecte publice. Istoricul arădean dr. Viorel Gheorghe Ţigu spune că, în perioada interbelică, aici a existat o biserică cu un clopot. „În anii 1950, la Feredeu existau un singur călugăr şi o capră. Atât”, spune dr. Viorel Gheorghe Ţigu. El îşi aminteşte că populaţia din Şiria îi aducea călugărului mâncare, în ciuda drumului anevoios. Episcopul Andrei Magearu venea la Feredeu, la slujbe. Apele izvorului au o uşoară radioactivitate, dar şi anumite minerale care fac adevărate minuni în rândul bolnavilor cu afecţiuni gastrice. Activitatea religioasă a continuat până la Decretul 410/1959, când schitul şi-a închis porţile. A fost preluat de Mănăstirea Hodoş Bodrog, care a continuat misiunile religioase. Clădirile şi amenajările izvorului s-au degradat, iar troiţa de lângă izvor a fost profanată de turişti.
În 1986 schitul a fost redeschis. Viaţa monahală a reînviat la Feredeu. Fosta bisericuţă a fost extinsă şi renovată. Au fost realizate alte clădiri anexe, un al doilea corp de clădire cu etaj, cu câte 8 camere pe nivel şi coridor, al treilea corp fiind trapeza cu bucătărie. Pentru că pelerinii urcau cu greu prin pădure, în 1995, la o distanţă de trei kilometri de mănăstire, între vii, a fost construită o bisericuţă cu hramul Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul.
