Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a admis pentru a doua oara stramutarea dosarului in care omul de afaceri harghitean Csibi Istvan este acuzat de savarsirea infractiunii de tentativa la omor. De aceasta data, cererea a fost depusa de inculpat prin aparatorii sai alesi, in timp ce prima a fost formulata de procurorul general al Romaniei si a determinat stramutarea cauzei de pe rolul Tribunalului Mures pe cel al instantei similare din Cluj.
Decizia data de ICCJ vine dupa ce Tribunalul Cluj l-a condamnat pe Csibi Istvan la cinci ani de inchisoare. In aceste conditii, apelul declarat de inculpat, care pledeaza nevinovat si ii acuza pe magistratii clujeni de subiectivism si subordonare politica, se va judeca la Curtea de Apel Suceava, pe raza careia Csibi mai are in derulare doua procese.
Csibi se considera victima intereselor economice ale unor lideri UDMR
Csibi Istvan pledeaza nevinovat in dosarul in care a fost condamnat de Tribunalul Cluj la cinci ani de inchisoare pentru tentativa la omor. El a formulat apel imediat dupa ce instanta din Cluj-Napoca a dat sentinta si a cerut, totodata, prin intermediul avocatilor sai stramutarea cauzei, invocand presiunile facute de UDMR asupra magistratilor de aici, in conditiile in care partea vatamata este aparata prin biroul de avocatura al senatorului Peter Eckstein-Kovacs.
Primul termen al apelului ar fi trebuit sa aiba loc, joi, la Curtea de Apel Cluj-Napoca, insa judecatorii ICCJ au admis cererea de stramutare si au dispus trimiterea dosarului spre solutionare Curtii de Apel Suceava. „Motivul stramutarii este neasigurarea bunei desfasurari a procesului penal la instantele din Cluj”, a declarat aparatorul ales al lui Csibi Istvan, avocatul Bogdan Enescu. Potrivit acestuia, decizia instantei supreme este surprinzatoare dintr-un anume punct de vedere, dar demonstreaza ca ICCJ nu mai este la fel de subordonata unor interese politice.
„Daca ICCJ admite astazi ca nu se poate asigura buna desfasurare a procesului penal la Curtea de Apel Cluj-Napoca, cum s-a putut asigura pana in prezent la Tribunalul Cluj? E lesne de inteles ca nu s-a putut asigura, condamnarea de 5 ani pentru o fapta imaginara fiind dovada. Insa, de anul trecut pana in prezent se pare ca presiunile exercitate, de natura ierarhica si politica, s-au diminuat, ICCJ nemaifiind influentata sa mentina judecarea cauzei la Cluj”, a mai afirmat Enescu.
La randul sau, inculpatul a mentionat in cererea de stramutare inaintata instantei supreme ca exista o stransa legatura intre arestarea sa si interesele economice ale UDMR in Secuime. In acest sens, Csibi sustine ca nu ar fi fost arestat daca nu exista in cadrul protocolului politic intre Uniune si PSD, o intelegere la negru intre Marko Bela si Adrian Nastase, de eliminare a sa deoarece incomoda activitatea de afaceri a unor membri maghiari importanti in zona, cu referire directa la Verestoy Attila sau un apropiat al acestuia.
„Nu intamplator sub acest aspect este si faptul ca apararea partii vatamate in acest dosar este asigurata de Cabinetul de avocatura al d-lui Kovacs-Eckstein Peter, senator de Cluj, care a facut doua interpelari in Parlament impotriva mea chiar mai inainte de arestarea mea preventiva. Or, dat fiind faptul ca este indeobste cunoscut ca la nivelul judetelor Cluj, Mures, Harghita si Covasna o pondere impresionanta in aparatul administrativ o au membrii UDMR, este evident ca in judetul Cluj nu se poate asigura o judecata obiectiva a prezentei cauze”, a mentionat inculpatul in cererea de stramutare care i-a fost admisa de ICCJ.
Tribunalul Cluj i-a dat suficiente motive de apel lui Csibi
Stramutarea dosarului la Curtea de Apel Suceava nu a rezolvat inca aceasta speta, insa inculpatul si aparatorul acestuia spera sa aiba parte de o judecata obiectiva. Aceasta, in conditiile in care din cele cinci mandate de arestare emise pe numele lui Csibi Istvan de la arestarea sa pana in prezent a mai ramas in vigoare doar cel ce vizeaza dosarul in care este judecat pentru tentativa de omor, pentru restul dispunandu-se continuarea judecarii cu inculpatul in stare de libertate.
In ceea ce priveste motivele de apel formulate de afaceristul harghitean, acestea au la baza, in primul rand, modalitatea de administrare a probatoriului de vicepresedintele Tribunalului Cluj, Adriana Ilies, cea care a judecat aceasta cauza. „Prima instanta a retinut fapte si imprejurari care nu rezulta din materialul probator existent la dosarul cauzei, nefacand in nici un moment obiectul cercetarii judecatoresti”, se arata in motivele de apel depuse la dosar de aparatorii lui Csibi.
Avocatii inculpatului mai mentioneaza ca magistratul clujean a nesocotit prezumtia de nevinovatie in cazul clientului lor si ca a acordat valoare absoluta alegatiilor cuprinse in rechizitoriul intocmit de procurori, expunandu-l pe Csibi arbitrariului.
De asemenea, vicepresedintele Tribunalului Cluj este acuzat de „subiectivism”, reprosandu-i-se ca nu ar fi inlaturat probele obtinute pe cai nelegale de procurori, si ca ar fi interpretat gresit prevederile legale pronuntand o solutie neconforma cu legile penale.
„Pentru caracterul profund subiectiv al judecarii in prima instanta caracteristica este, insa, urmatoarea afirmatie: "Printre faptele de o gravitate deosebita savarsita direct de inculpat se numara si cea din prezenta cauza…"”, se mai precizeaza in apelul formulat de inculpat. Mai mult, avocatii omului de afaceri harghitean sustin ca instanta clujeana ar fi trebuit sa retrimita actul de sesizare la Parchet. Si asta, deoarece o parte din actele de urmarire penala au fost intocmite de procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Targu-Mures, Dan Petru, care a confirmat in final rechizitoriul intocmit de un subaltern al sau, incalcand, astfel, normele procedurale.
La data arestarii preventive a lui Csibi Istvan, un complet de la Curtea de Apel Targu-Mures a dispus in acest dosar reducerea perioadei arestului preventiv, fortand, astfel, Parchetul sa ceara fie prelungirea mandatului, fie trimiterea inculpatului in instanta, lucru considerat de procurorul general de la Curtea de Apel Targu-Mures, Dan Petru, drept nelegal. In aceeasi cauza, o cerere de recuzare a Tribunalului Harghita a fost judecata la Curtea de Apel Targu-Mures, de trei judecatori, avocatii lui Csibi invocand nelegala compunere a completului. Acest lucru a fost recunoscut de Curtea de Apel Cluj, insa a ramas nesanctionat.
Cu acelasi prilej, instanta din Targu-Mures a pronuntat o sentinta controversata in legatura cu arestarea preventiva, astfel ca, desi toti cei prezenti in sala au inteles ca inculpatul este pus in libertate, in condica au fost trecute alte date. Acest lucru i-a determinat pe magistrati sa faca o conferinta de presa si sa se justifice.
Trebuie remarcat ca, desi procurorul general de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Targu-Mures a anuntat, de mai multe ori de la inceperea cercetarilor in cazul lui Csibi Istvan, ca numarul dosarelor care il vizeaza pe acesta si pe oamenii sai a trecut de 50, rezultatele cercetarilor intarzie sa apara.
Mai mult, in dosarele economice in care se vorbea de prejudicii de cateva sute de miliarde de lei, dupa moartea procurorului Nicolae Pacurar de la Alba Iulia, care a fost delegat sa le instrumenteze, se pare ca nu s-a mai avansat deloc.