15 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăSpecialLuhan cere închisoarea pe viaţă pentru pedofilii recidivişti

Luhan cere închisoarea pe viaţă pentru pedofilii recidivişti

Europarlamentarul susţine că a interpelat Comisia Europeană cu privire la regimul sancţionator în cazul pedofililor care recidivează şi este de părere că o altă pedeapsă pentru aceştia ar putea fi castrarea chimică.

Europarlamentarul PDL Petru Luhan consideră că recidiviştii infracţiunilor sexuale asupra copiilor ar trebui condamnaţi pe viaţă sau ar trebui „castraţi chimic”, anunţând că a interpelat Comisia Europeană în acest sens. Într-un comunicat de presă, Luhan arată că, potrivit datelor UNICEF, peste un milion de copii sunt folosiţi în industria pornografică, iar la nivel european se înregistrează o creştere îngrijorătoare a cazurilor de pedofilie. El menţionează că în acest context Comisia Europeană a iniţiat o directivă care va sancţiona abuzul sexual asupra copiilor şi pornografia infantilă în toată Uniunea Europeană, documentul urmând să fie dezbătut şi votat de plenul Parlamentului European săptămâna viitoare.

Conform proiectului de directivă, „constrângerea unui copil la activităţi sexuale cu o parte terţă este pasibilă de pedeapsa cu minimum 10 ani de închisoare”, iar textul Directivei combate dur turismul sexual şi pornografia infantilă pe internet. „Ţinând cont că aproximativ 20 la sută dintre autorii de infracţiuni sexuale recidivează după condamnare, consider că este nevoie de metode mai aspre pentru recidivişti, precum castrarea chimică sau condamnarea pe viaţă. Am interpelat Comisia Europeana în acest sens”, a declarat Petru Luhan, membru în Comisia pentru Justiţie şi Afaceri interne.

El a arătat că, în Polonia, persoanele condamnate pentru pedofilie vor fi monitorizate, din 2012, prin brăţări electronice pe care le vor primi în momentul eliberării, iar acţiunea este o urmare a legii, intrată în vigoare în 2010, care prevede castrarea chimică a pedofililor şi a persoanelor care comit incest. Pe de altă parte, comisia juridică a Senatului României a respins, săptămâna trecută, iniţiativa legislativă care prevede castrarea chimică a pedofililor condamnaţi pentru circumstanţe agravante de abuz sexual.

Cele mai citite

Uniunea Europeană, gata să contracareze măsurile protecționiste, inclusiv posibilele decizii ale lui Trump

Uniunea Europeană trebuie să fie pregătită să se apere împotriva politicilor comerciale protecționiste, inclusiv în cazul unui eventual nou mandat prezidențial al lui Donald...

Claudiu Năsui dezvăluie că unii membri USR l-ar susține pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale

Vicepreşedintele USR, Claudiu Năsui, a declarat marți, 7 ianuarie, că în interiorul partidului condus de Elena Lasconi sunt oameni care doresc ca Nicuşor Dan...

Studenții cer clarificări și bilete online

Alianța Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România atrage atenția asupra multiplelor situații neacoperite de legislația actuală, care afectează studenții Reprezentanţii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti...
Ultima oră
Pe aceeași temă