2.1 C
București
luni, 6 ianuarie 2025
AcasăSpecialLitoralul românesc, în alb şi negru

Litoralul românesc, în alb şi negru

O expoziţie itinerantă dedicată litoralului de altădată va face, în perioada următoare, turul staţiunilor. Peste 100 de imagini în alb şi negru, scanate, machetate şi aranjate pe nişte panouri îmbrăcate cu plase pe pescuit, aşteaptă să fie (re)descoperite de către turişti şi constănţeni deopotrivă. Fotografiile din perioada 1960-1962 au fost făcute de ziaristul Tiberiu Petrilă Slătineanu, ale cărui personalitate şi dragoste de mare au fost evocate, ieri, la lansarea proiectului „Fotografii printre discografii”, de către conf. univ. dr. Aurelia Lăpuşan, cadru didactic la Universitatea „Ovidius”, „sufletul” acestui proiect, cea care a îmbogăţit cultura locală prin fotografiile primite în dar de la regretatul jurnalist constănţean.

„A fost un vis de-al meu foarte vechi pe care Adelian Tocitu şi colegii de la radio l-au materializat. Este o expoziţie de fotografie, preponderent de presă. Priviţi în ce unghiuri au fost făcute aceste imagini, priviţi cât de bine sunt puse în valoare clădirile şi oamenii. Sunt mii de fotografii. Am făcut o selecţie primară. Cred că la fiecare staţiune vom încerca să mai adăugăm câte ceva. Toate fotografiile au la bază o poveste. Să învăţăm să iubim litoralul care ne aparţine, care face parte din noi. Respectându-l, ne respectăm pe noi înşine. Litoralul este o bogăţie pe care o avem, o binecuvântare a lui Dumnezeu, şi cred că trebuie să îl vedem cu alţi ochi”, a precizat conf.univ. dr. Aurelia Lăpuşan. Fotografiile sunt grupate pe mai multe secţiuni (Constanţa şi Mamaia; Eforie; Techirghiol, Mangalia, Venus, Neptun, Saturn şi Jupiter). Organizatorii proiectului „Fotografii printre discografii”, Studioul Teritorial Radio Constanţa, Universitatea „Ovidius” şi World Vision fac un apel către toţi cetăţenii care au în arhiva personală fotografii din vacanţe sau cu obiective turistice de la malul mării, însă din perioade îndepărtate, să le pună la dispoziţie specialiştilor în vederea completării expoziţiei.

Cele mai citite

Volkswagen a expus datele personale ale 800.000 de proprietari de vehicule electrice

Cariad, una dintre sucursalele de software ale grupului Volkswagen, a expus online datele personale ale aproximativ 800.000 de proprietari de vehicule electrice, înainte ca...

Aproape 450 de permise auto reținute într-o singură zi: Poliția aplică amenzi de peste 3 milioane de lei

În ultimele 24 de ore, aproape 450 de șoferi au rămas fără permise auto, în urma controalelor desfășurate de polițiști pe drumurile din țară. Potrivit...

Incident violent la mănăstirea din Ieud: Un tânăr decedat și trei grav răniți într-un conflict violent

Un tânăr de 23 de ani și-a pierdut viața, iar alți trei tineri, cu vârste de 20 și 22 de ani, au fost grav...
Ultima oră
Pe aceeași temă