2.9 C
București
marți, 12 noiembrie 2024
AcasăSpecialLitoralul - privatizare cu pistolul la tâmplă

Litoralul – privatizare cu pistolul la tâmplă

Mâine, Ministerul Turismului încearcă pentru a şasea oară în acest an să vândă activele societăţii Carmen Silva din Eforie Nord. Este vorba despre complexul Han Hora, format din Vila Egreta şi Restaurantul Han Hora, care mâine sunt puse în vânzare la un preţ de pornire a licitaţiei de 217.500 euro fără TVA.

Deschiderea plicurilor cu documentele de participare la licitaţie şi contrasemnarea acestora de către ofertanţi şi de membrii comisiei de licitaţie, va avea loc pe 1 noiembrie ora 12.00, la sediul S.C. Carmen Silva. Lista ofertanţilor acceptaţi va fi afişată în aceeaşi zi, la ora 13.00, iar licitaţia cu strigare va avea loc la sediul societăţii, începând cu ora 14.00, într-o singură şedinţă. Prima licitaţie din 2011 pentru vânzarea acestui complex a fost organizată la sfârşitul lunii mai, după care au urmat alte două încercări în cursul lunii iunie, încă o licitaţie în august şi a cincea şedinţă de vânzare în septembrie.

Carmen Silva nu e singura firmă de turism cu capital de stat de pe litoral, ale cărei active au licitate cu disperare de către minister. Pe 5 octombrie, Ministerul Turismului a reuşit, după cinci licitaţii, să vândă hotelul de cinci stele Mamaia. Complexul Hotelier Mamaia, aflat în patrimoniul societăţii cu acelaşi nume, a fost adjudecat, cu 2.480.000 euro, de către un bucureştean. Suma este cu 1,2 milioane euro mai mică decât preţul de evaluare al hotelului Mamaia, de 3,77 milioane de euro. Complexul Hotelier Mamaia este situat în centrul staţiunii Mamaia şi are o suprafaţă de 2.248 mp, fiind compus din Hotelul Mamaia, un restaurant şi două terase. Hotelul are o capacitate de 66 locuri de cazare. Complexul dispune de săli de conferinţă, bar, salon de coafură, masaj, jacuzzi, saună.

Nimeni nu vrea hotelurile statului

Ministerul Turismului a demarat, începând cu a doua jumătate a lui 2010,  o serie de licitaţii pentru vânzarea activelor şi acţiunilor firmelor de stat din turismul de pe litoral. Pentru opt din cele 23 de societăţi comerciale cu activitate în turism au fost iniţiate un număr mare de proceduri de vânzare, însă nu s-au găsit investitori interesaţi să le cumpere. Dacă socotim şi licitaţia de mâine, unde sunt şanse reduse ca activele să fie vândute, de la începutul anului şi până în prezent ministerul a organizat nu mai puţin de 17 şedinţe de vânzare pentru adjudecarea unor active turistice de pe litoral, respectiv o şedinţă de vânzare la 17 zile. În primele zece luni ale lui 2011, ministerul a organizat 6 licitaţii pentru Carmen Silva, 5 pentru Mamaia SA, 4 pentru Litoral SA şi 2 pentru Neptun Olimp. Principalul motiv pentru care hotelurile statului nu se vând este oferta bogată existentă pe piaţă. Potrivit Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, peste 25% dintre hotelurile de pe litoral au probleme cu băncile şi tot mai mulţi hotelieri îşi scot la vânzare unităţile de cazare.

Concurenţa rivierei bulgare

De asemenea, riviera bulgărească abundă de anunţuri de vânzare a hotelurilor. „Sunt multe unităţi de cazare scoase la vânzare. Numai la bulgari sunt puse în vânzare 200 de hoteluri”, a precizat Ion Dănuţ Jugănaru, directorul general al Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa şi specialist în turism. Litoralul românesc este dezavantajat şi la acest capitol, pentru că o bună parte a hotelurilor scoase la vânzare în Bulgaria sunt recent construite şi nu au apucat să primească turişti, în timp ce riviera autohtonă oferă doar unităţi de cazare vechi, care presupun costuri mari de exploatare.  

Cele mai citite

PROPANUL: Revoluție în domeniul pompelor de căldură

Aflați toate avantajele unui mediu de lucru natural care produce apă caldă într-un mod ecologic. Cu câțiva ani în urmă, puțini ar fi prezis...

Alege confortul total: de ce să ai o pătură din lână pentru sezonul rece?

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...

Marcel Ciolacu nu crede în implicarea Rusiei în alegerile din România

Premierul Marcel Ciolacu, candidatul PSD în alegerile prezidenţiale, a fost întrebat luni, într-o conferinţă de presă la Alexandria, dacă are informaţii despre implicarea Rusiei...
Ultima oră
Pe aceeași temă