» Societatea Kronochem Sebes isi poate continua demersurile pentru intrarea in legalitate cu noua fabrica de producere a formaldehidei de pe platforma dupa ce Agentia Regionala de Protectie a Mediului Sibiu a emis avizul de mediu pentru aceasta instalatie construita ilegal in anul 2007.
Avizul a venit cu toate ca fabrica de formaldehida este construita in proprtie de peste 80%. Decizia a provocat protestul unor organizatii nonguvernamentale. Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu (CIDRM) din Cluj-Napoca si Centrul Independent pentru Protectia Mediului Sebes au formulat o plangere administrativa catre Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Sibiu, prin care solicita revocarea deciziei de emitere a avizului de mediu. Reprezentantii celor doua asociatii afirma ca documentul a fost emis cu incalcarea legislatiei referitoare la amenajarea teritoriului si urbanismului.
In opinia acestora, inainte de emiterea avizului, Kronochem ar fi trebuit sa demoleze fabrica ridicata in 2007 fara acord de mediu si fara autorizatie de constructie. "Singura solutie legala care se impunea in acest caz ar fi fost demolarea instalatiei cu readucerea terenului la starea initiala. Aceasta deoarece in cazul proiectelor cu impact semnificativ asupra mediului realizate fara acord de mediu nu exista posibilitatea intrarii ulterioare in legalitate. Kronochem a eludat aceasta solutie si a solicitat ulterior autoritatii de mediu sa comita o ilegalitate prin emiterea avizului de mediu.
Din moment ce instalatia nu a fost demolata, PUD-ul se va plia practic pe amplasarea si utilitatile existente", arata ecologistii in plangerea administrativa. In continuare, perntru a intra cu totul in legalitate conducerea Kronochem Sebes trebuie sa solicite Primariei eliberarea autorizatiei de constructie. Din punct de vedere legal, nici acest document nu ar putea fi eliberat daca terenul este ocupat. De altfel, primarul din Sebes, Mugurel Sarbu, a declarat ca nu va elibera autorizatia de constructie decat atunci cand terenul va fi liber din toate punctele de vedere.
Noua fabrica de formaldehida are o capacitate de 60.000 de tone pe an, dubla fata de cea care functioneaza in prezent. Kronochem Sebes a fost amendata de mai multe ori de Garda de Mediu, dar fiecare amenda a fost contestata in justitie. Institutia de stat si societatea comerciala se judeca in prezent si in legatura cu demolarea instalatiei de formaldehida. Procesul a fost stramutat de la Alba Iulia la Oradea, unde Kronochem a avut castig de cauza, atat la Tribunal, cat si la Curtea de Apel. Reprezentantii Kronochem Sebes au refuzat sa comenteze plangerea administrativa inaintata de cele doua asociatii.