Comisii speciale vor delimita judeţele Arad şi Timiş pentru a rezolva disputele dintre localităţile din cele două judeţe. Deocamdată, există 99 de conflicte în 32 de localităţi, nu numai între cele două judeţe, ci şi între comune din aceeaşi unitate administrativ-teritorială.
Divergenţe multiple
„Giarmata are divergenţe atât cu Sânandrei, Dumbrăviţa, Pişchia şi Ghiroda. Se vor face patru comisii care se vor întâlni şi vor încerca să medieze acest conflict. Din comisii fac parte primarul localităţii, secretarul, reprezentantul OCPI şi al prefecturii. Medierile se vor desfăşura zilnic, până în data de 17 septembrie”, a declarat subprefectul de Timiş, Liliana Oneţ. Prefectul de Timiş spune că aceste divergenţe vor fi rezolvate prin mediere. „Discutăm de limite mici, nu limite mari. Unităţile au avut probleme între ele. Acum reluăm încă o dată procedura de mediere, acolo unde nu s-au înţeles acum doi-trei ani. Încă o dată îi punem la masă. Probabil, rezolvarea se va întâmpla în instanţă, cu limitele OCPI”, a declarat Eugen Dogariu, prefectul de Timiş.