Fabricile de portelan din judetul Cluj au destine asemanatoare. Toate au cunoscut o epoca de glorie pe vremea comunismului, cand cea mai mare parte a productiei era exportata. Dupa Revolutie, managerii lor au fost preocupati mai degraba de conturile lor personale decat de bunul mers al unitatilor respective. Doua dintre fabrici au trecut prin falimente rasunatoare, iar una dintre ele a scapat de aceeasi soarta dupa ce a fost preluata de Dinu Patriciu.
„Iris” – lichidare, faliment, relansare
Un grup important de fosti angajati au dat in judecata SC „Iris” Cluj pentru neplata salariilor, au castigat, iar apoi au cerut executarea sentintei. Numai ca in patrimoniul firmei nu se mai gaseau bunuri care sa fie executate. Totusi, exista si creditori ai „Iris” care au reusit sa isi recupereze din datorii. Asa ar fi BCR, succesoarea fostului „Bancorex”.
Un numar de 893 de fosti salariati ai fabricii trebuiau sa incaseze in total suma de 4.115.937.054 lei. Banii ar fi trebuit sa le fie platiti de lichidatorul „PriceWaterHouseCoopers”. Alti 150 de angajati au dat in judecata compania „Iris” pentru recuperarea banilor. Cererile lor au fost admise de judecatorii de la Tribunalul Cluj. 50 dintre fostii salariati au cerut executarea silita a sentintelor.
Fabrica de portelan dateaza din perioada interbelica. Dupa instaurarea comunismului, ea a fost confiscata de statul comunist. Aici erau fabricate obiecte de lux destinate familiei Ceausescu, membrilor Comitetului Central ai PCR ori cadouri pentru membrii delegatiilor straine care vizitau Romania. Tot la „Iris” au fost confectionate vazele uriase care impodobesc Casa Poporului.
Dupa Revolutie, firma a trecut printr-o perioada de declin. Ca sa isi poata continua activitatea, fabrica s-a imprumutat masiv de la fosta „Bancorex”. Ulterior, dupa devalizarea „Bancorex” si fuziunea acestei unitati bancare cu BCR, creditele au fost preluate de Banca Comerciala Romana. Intreprinderea, la randul ei, a fost cumparata de un investitor grec, care nu a facut altceva decat sa adanceasca situatia de criza financiara in care se zbatea firma.
Ulterior, „Iris” a intrat in reorganizare judiciara, iar apoi in faliment. Acum, activele fabricii sunt proprietatea unui grup de oameni de afaceri de origine bistriteana, care detin un adevarat imperiu in domeniul portelanului si sticlariei, ce cuprinde fabrici in judetele Bistrita-Nasaud, Cluj si Sibiu. Noii proprietari au repus in functiune unitatea sub numele „Iris Porcelain” si care nu mai are nici un fel de legatura juridica cu vechea companie „Iris”.
„CEROC”, camata si procese
Nici „CEROC” Cluj, compania care functiona in aceeasi incinta cu „Iris”, nu a avut o soarta o mai buna. Circa 150 de fosti angajati ai firmei au dat in judecata fabrica de portelan, care se afla in lichidare judiciara. Oamenii au de recuperat restante salariale din ultimii trei ani. Ei sunt, insa, in concurenta cu ceilalti creditori ai „CEROC” care incearca sa recupereze sumele datorate de intreprindere. Creditele depasesc cu mult valoarea bunurilor care se afla in patrimoniul societatii si care ar putea fi executate silit.
Fostul Institut de Cercetare si Proiectare in Industria Portelanului, compania „CEROC”, a intrat in lichidare judiciara, dupa ce anul trecut, Tribunalul Cluj decisese reorganizarea judiciara a companiei. Micii actionari ai firmei acuza interesele ascunse ale actionarului majoritar, fondul de investitii „Carpathian Investments”, care ar fi agravat situatia „CEROC”, in conditiile in care nu a facut nici un demers pentru recuperarea contravalorii unor exporturi in Marea Britanie si care au reprezentat bomboana de pe coliva fostului Institut.
Capacitatea de productie a companiei se ridica la circa 250 de tone anual. „CEROC” nu vindea doar produse din portelan, ci si coloranti plus decoratiuni pentru ceramica. Cu toate ca o astfel de coala cu decoratiuni costa pe pietele din Uniunea Europeana intre cinci si sase marci germane, firma le vindea cu circa o marca. Aceasta politica a provocat pierderi de cateva milioane de marci anual, in conditiile in care compania comercializa in anii '90 circa 800.000 de decoratiuni anual.
„CEROC” vindea pe an si circa 25 de tone de coloranti. Cifra de afaceri a societatii era de 2,5 milioane de dolari anual. Cu toate acestea, compania se confrunta cu o criza acuta de lichiditati. Activitatea curenta era finantata cu ajutorul unui credit de 80.000 de dolari luat de la fosta „Bancorex”. Fabrica de portelan intrase intr-o criza financiara atat de acuta incat, practic, erau achitate doar dobanzile la banca, in timp ce darile catre stat erau amanate mereu. Daca la inceputul anilor 1990, salariile de la „CEROC” se numarau printre cele mai mari din judet, in anul 1998, muncitorii din fabrica aveau plati mici si care erau achitate in mai multe transe.
Practic, problemele la firma au inceput din anul 1991. Atunci, fostul Institut de Cercetare a fost reorganizat sub forma unei companii de stat. Capitalul social, de 113,5 milioane de lei, era divizat in 22.700 de actiuni, cu o valoare nominala de 5.000 de lei fiecare, detinute in intregime de Statul Roman. O parte din capitalul social al companiei a fost oferit celor care si-au depus cupoanele de privatizare oferite de Guvernul Vacaroiu. Restul actiunilor au fost cumparate de salariati, prin metoda MEBO.
Din cauza decapitalizarii intreprinderii, Adunarea Generala a Actionarilor a decis sa organizeze doua majorari de capital, una cu 1,98 miliarde lei si alta de 1,41 miliarde lei, in urma carora „Carpathian Investments” a devenit actionar principal, insa care nu detinea majoritatea. In repetate randuri „Carpathian” a imprumutat „CEROC” cu sume relativ modeste. Pentru ca membrii Consiliului de Administratie numiti chiar de imprumutator nu au platit aceasta datorie, suma a crescut din cauza penalitatilor imense.
In data de 03.04.2003, „Carpathian” a notificat conducerea fabricii in legatura cu neplata acestor debite si a cerut transformarea datoriilor in actiuni. Consiliul de Administratie al „CEROC”, dominat tot de reprezentantii „Carpathian Investments”, a aprobat aceasta manevra, iar „Carpathian” a devenit din actionar principal, actionar majoritar. Este vorba de hotararea prin care in schimbul celor 6,2 miliarde lei pe care fabrica le datora catre „Carpathian Investments” au fost emise noi actiuni, toate acordate actionarului-creditor.
In spatele cifrelor de mai sus se ascunde, de fapt, o operatiune care seamana a camata, pentru ca datoria crescuta cu ajutorul penalitatilor a fost transformata in actiuni, desi daca ar fi trebuit sa le plateasca, actionarul „Carpathian” ar fi trebuit sa achite sume incomparabil mai mari decat cele cu care imprumutase compania „CEROC”.
„Sanex”, operatiuni financiare marca Patriciu
Compania clujeana cu cea mai buna soarta a fost „Sanex”, care dupa ce a fost devalizata de fosta conducere, a fost salvata de la faliment de omul de afaceri Dinu Patriciu, care apoi a vandut-o unui holding austriac. Deja, liberalul Patriciu a fost anchetat de procurorii Parchetului National Anticoruptie intr-un dosar penal din 2003, in care magistratii au decis neinceperea urmaririi penale.
Constantin Dragan, care este unul dintre micii actionari si care a fost o perioada angajat al „Sanex”, unul dintre cei mai importanti producatori de ceramica din Romania, a afirmat ca toata povestea a inceput in anul 1996. In plina campanie electorala, presedintele de atunci al Romaniei, Ion Iliescu, a acceptat privatizarea fabricii prin metoda MEBO, adica actiunile sa fie cumparate de catre angajati.
Dragan sustine ca la inceput oamenii au fost instiintati ca pot participa la privatizare cu bani sau cu cel mult patru certificate de privatizare emise in cadrul cuponiadei. Insa, cu cateva zile inainte de incheierea perioadei de subscriere, oamenii ar fi fost instiintati ca pot depune oricate certificate de privatizare doresc. Astfel, cei 17 membri ai Consiliului de Administratie ar fi adus trei valize pline cu cupoane de privatizare despre care Dragan sustine ca ar fi fost cumparate din Oradea la pretul de 25.000 de lei bucata.
De asemenea, la cumpararea de actiuni au fost admise si o serie de persoane care nu erau angajate ale companiei. Asa ar fi omul de afaceri Mircea Gogonea, despre care Dragan sustine ca ar fi ruda cu parlamentarul PSD Dan Iosif. In cei patru ani care au urmat, firma ar fi fost decapitalizata. Directorul de atunci al „Sanex”, Dumitru Corhut, ar fi decis ca toate operatiunile de export sa se desfasoare prin intermediul societatii „Saniro”, detinuta de el si de un om de afaceri din Bucuresti, numit Mihai Rusu.
Aceasta firma ar fi actionat ca o veritabila capusa pentru „Sanex”, potrivit micilor actionari. De asemenea, si alti membri ai conducerii ar fi facut afaceri cu „Sanex” prin intermediul unor societati detinute ori conduse de apropiatii lor, tranzactii care au creat o adevarata criza financiara a companiei care produce ceramica.
Ulterior, o parte dintre salariati au fost nevoiti sa renunte la actiuni pentru ca nu aveau bani sa le plateasca. In aceste conditii, pachetul majoritar de actiuni a fost preluat de o companie olandeza inregistrata in orasul Rotterdam, „Goodison Holdings BV”, despre care se zvonea ca ar fi fost controlata de Dinu Patriciu, dar in spatele careia s-ar fi aflat oficial un fond american de investitii. Dumitru Corhut a fost eliberat din functie, iar in locul sau conducerea „Sanex” a fost preluata un Consiliu de Administratie din care faceau parte Dinu Patriciu, Colin Heart, Vynot Wayne, reprezentantii „Sun Eart Ceramics” si Gabriel Filimon.
„Goodison Holdings” detinea 42,9 la suta din actiuni, asociatia salariatilor si alti mici actionari aveau 32,1 la suta, compania „Romanian Investment Cyprus” detinea 7,57 la suta, iar restul erau actionari de mai mica importanta. La acea data, compania „Sanex” avea datorii de peste 800 de miliarde lei, la un capital social de doar 241 de miliarde. Chiar in sedinta AGA in care a fost demis, Corhut a recunoscut ca a comis o serie de greseli.
Noul CA a fost nevoit sa faca o serie de restructurari. Din cele noua sectii ale fabricii au mai fost pastrate doar doua, iar din circa 2.500 de angajati au mai ramas 400. Noua echipa de management a reusit sa puna compania pe linia de plutire. Astfel, „Sanex” a ajuns sa aiba profit de cateva zeci de miliarde. In final, fabrica a fost vanduta unui concern austriac, „Lasselsberger”. Reprezentantii acestuia au cumparat si compania „Cesarom” din Bucuresti, iar acum domina piata romaneasca a ceramicii. Firma austriaca a anuntat ca intentioneaza sa investeasca 18 milioane de euro in relansarea „Sanex”.
